Vizualizări: 4105
Socialiştii au prezentat propria viziune asupra dezvoltării economice a Moldovei
18 Iulie 2014 — Igor Dodon, liderul PSRM şi Zinaida Greceanîi, ex-prim-ministru al RM, au prezentat principalele teze ale Programului de dezvoltare economică a Republicii Moldova pe termen mediu şi lung. Documentul a fost elaborat de o echipă formată din cei mai buni economişti din ţară, condusă de Zinaida Greceanîi. Printre autorii Programului figurează specialişti care au deţinut înalte funcţii de răspundere în blocurile financiar-economice din cadrul diferitor componenţe ale Guvernului, din perioada anilor 1999-2009.
Socialiştii au criticat dur guvernarea, care a adus economia moldovenească într-o situaţie deplorabilă, iar calitatea vieţii a atins cel mai scăzut nivel. În ultimii 5 ani de aflare la guvernare a euro-unioniştilor, Moldova nu numai că nu a înregistrat succese vizibile în dezvoltarea social-economică, dar a regresat semnificativ. În anii de independenţă au dispărut întreprinderi, sfere şi sectoare întregi ale economiei (construcţia de maşini, construcţie de utilaje, radioelectronică etc.). În conformitate cu indicatorii de bază ai dezvoltării social-economice, în prezent, Moldova nu ajunge nici la o treime din nivelul acestor indicatori, înregistraţi în anii 1989-1990. Venitul mediu pe membru de familie este mai mic decît valoarea minimului de existenţă, iar mai mult de un milion de cetăţeni trăiesc la limita sărăciei.
Unul din motivele de bază constă în modelul de dezvoltare, exploatat timp de decenii, care este destul de comod pentru autorităţi, deoarece funcţionează în regim automat, asigurînd doar menţinerea economiei pe linia de plutire, nu mai mult. Nucleul actualului model economic îl constituie migrarea masivă a forţei de muncă peste hotarele ţării. Migranţii remit cîştigurile în ţară, susţinînd veniturile şi consumul celeilalte părţi a populaţiei. Totodată, cererea internă stimulează importurile, care, la rîndul lor, generează venituri fiscale la buget. Bugetul modest, alcătuit în acest mod, asigură cheltuielile sociale mizere ale statului.
A doua povară enormă, care împiedică dezvoltarea economiei, mai mult chiar, o trage în jos, este controlul total al oligarhilor, aflaţi la guvernare, asupra sectoarelor-cheie ale economiei, instituţiilor guvernamentale, precum şi fluxurile financiare care vin în ţară din străinătate, în calitate de împrumuturi şi granturi. Oligarhizarea ţării, în ansamblu cu nivelul înspăimîntător al corupţiei şi sistemul judiciar de buzunar, care funcţionează pe principiul de "justiţie prin telefon", agravează şi mai mult modelul economic defectuos, în cadrul căruia funcţionează economia moldovenească.
Programul propus privind dezvoltarea social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu este concentrat pe modele şi strategii de dezvoltare, care presupun pe de o parte că misiunea socială a economiei subînţelege superioritatea obiectivelor sociale în raport cu cele economice, iar pe de altă parte, se propune o serie de măsuri, care ar relansa activitatea instituţiilor inerte ale statului şi debarasa ţara de dictatura capitalului şi influenţa oligarhică.
Programul socialiştilor prevede 4 obiective prioritare social-orientate:
1. 1. Creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie, anihilarea tendinţei de reducere a locurilor de muncă.
În termen de 4 ani este preconizată majorarea numărului locurilor de muncă şi a persoanelor angajate în economie cu 200 mii sau cu 17%.
2. 2. Creşterea accelerată a salarizării şi reducerea decalajului faţă de nivelul de remunerare din ţările – parteneri regionali. Astfel, ritmul creşterii salariilor va depăşi ritmul de creştere a PIB. În cazul creşterii planificate a PIB-ului cu 46 la sută, timp de 4 ani salariul lunar real va creşte cu 50%, iar valoarea nominală – cu 83%.
3. 3. Depăşirea nivelului pensiei medii a minimului de existenţă pentru un pensionar. Creşterea nivelului de ocupare a forţei de muncă în economie şi creşterea accelerată a salariilor va îmbunătăţi raportul dintre persoanele angajate şi pensionari şi formarea, în bugetul asigurărilor sociale obligatorii de stat, a volumului de mijloace, suficient pentru o majorare substanţială a pensiilor. Acest lucru va asigura posibilitatea majorării, pensiei medii lunare de aproape 2 ori. Ca urmare, pensia medie va depăşi minimul de existenţă pentru un pensionar cu 30 la sută. Peste 18% din cetăţeni vor putea simţi o îmbunătăţire reală a situaţiei financiare.
4. 4. Implementarea unor standarde sociale de stat principial noi, care vor prevedea că nivelul minim al protecţiei sociale satisface principalele nevoi ale omului. Acestea sînt exprimate prin norme şi normative de acordare a mijloacelor băneşti, a serviciilor sociale gratuite şi accesibile, a indemnizaţiilor şi plăţilor sociale.
Politicile şi strategiile cheie, incluse în Programul social-economic, pot fi divizate în două categorii: combaterea dominaţiei oligarhiei, care parazitează pe corpul economiei moldoveneşti şi măsurile care vizează îmbunătăţirea şi dezvoltarea potenţialului economic şi social al ţării.
Măsurile orientate spre reducerea semnificativă a influenţei capitalului oligarhic:
1. Revizuirea condiţiilor privatizării ilegale şi intensificarea mecanismelor publice de administrare a celor mai importante domenii şi sectoare ale economiei. Grupările oligarhice şi-au apropiat, prin intermediul unor scheme tenebre şi concursuri netransparente, mai multe întreprinderi de stat şi domenii de importanţă strategică pentru ţară (ultimile dintre acestea au fost „Banca de Economii”, Aeroportul Internaţional Chişinău, „Farmaco”. Sînt la etapa de pregătire „Moldtelecom”, “Calea Ferată” ş.a). În rezultatul unei analize detaliate şi a unei investigaţii publice privind circumstanţele în care s-a produs privatizarea, vor fi adoptate măsuri drastice, inclusiv revenirea în proprietate publică a întreprinderilor şi sferelor de activitate, sustrase în regim ilegal de la stat şi de la contribuabili.
2. Introducerea unui impozit progresiv şi a impozitului (taxa) pe lux. Va fi reaizată modernizarea legislaţiei fiscale, introducerea unui sistem de impozitare progresivă pe trei niveluri, Impozitul (taxa) de lux, inclusiv pe imobilele scumpe, automobilele de categorie “lux”, iahturi, avioane particulare etc. Este total inacceptabilă situaţia în care bugetarul, profesorul, medicul, educatorul achită aceeaşi cotă a impozitului, ca şi cele cîteva procente din cei mai bogaţi oameni, deţinători a peste 70% din bunurile, în expresie financiară, din ţară.
3. Dezoffshorizarea economiei. Proprietarii de afaceri din Moldova, în primul rînd, oligarhii de la guvernare, care activează prin intermediul offshore-urilor, reuşesc să evite orice răspundere pentru obligaţiile social-economice, eschivîndu-se de la achitarea impozitelor în Moldova. PSRM consideră că impozitele trebuie să fie achitate la locul de producere a produsului sau serviciului.
4. 4. Interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice, înăsprirea răspunderii penale, introducerea răspunderii materiale, inclusiv confiscarea proprietăţii funcţionarilor de toate rangurile, inclusiv a judecătorilor şi procurorilor, precum şi membrilor familiilor acestora, în caz de decizii ilegale, precum şi de decizii în detrimentul intereselor statului, în cazuri de manifestări de corupţie, precum şi imposibilitate de a dovedi sursa mijloacelor obţinute şi a cheltuielilor realizate.
Măsurile de revigorare a economiei moldoveneşti şi relansarea dezvoltării acesteia
1. Intensificarea semnificativă a rolului statului în sfera investiţională. Va fi creat Fondul Investiţional de Stat, care va avea drept obiectiv finanţarea unor proiecte de anvergură, de importanţă naţională în domeniul industriei, agriculturii şi infrastructurii.
2. Reducerea presiunii fiscale asupra fondului de salarizare. Acest lucru va contribui la creşterea numărului locurilor de muncă. Prin majorarea salariilor lucrătorilor săi sau prin majorarea numărului de angajaţi, angajatorul va obţine dreptul la deducerea a 60% din venitul impozabil, care constiuie suma creşterilor plăţilor în fondul asigurărilor sociale obligatorii de stat.
3. Moldova va deveni membră a Uniunii Vamale. Acest lucru va asigura protecţie şi va contribui la dezvoltarea pieţei interne a RM. Economia va avea acces la resurse energetice ieftine, precum şi la pieţe de desfacere enorme, unde mărfurile moldoveneşti înregistrează cerere şi sînt competitive. Ţara va obţine acces la sursele financiare şi proiecte de investiţii în domenii prioritare (industrie, agricultură, energetică, infrastructura transportului), inclusiv în cadrul Băncii Eroasiatice.
Pentru o iniţiere mai detaliată, textul integral al Programului, care cuprinde circa 100 pagini, este disponibil on-line pe site-ul Partidului Socialiştilor (www.socialistii.md). Socialiştii îndeamnă atît comunitatea de experţi, cît şi cetăţenii să examineze documentul prezentat şi să vină cu propriile critici şi sugestii. La începutul toamnei, cu toate propunerile şi modificările, Programul va fi prezentat oficial în cadrul unui eveniment de amploare care va reuni experţi din diferite sectoare ale economiei, agenţi economici reprezentanţi ai mediului de afaceri şi comunităţii politice din ţările din Occident, CSI, inclusiv Federaţia Rusă.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33