Nume
Parola
Vizualizări: 4067
Poziţia oficială a Partidului Socialiştilor din Republica Moldova în legătură cu interzicerea retransmiterii posturilor de televiziune ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova
4 Iulie 2014 — Astăzi, Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA) a emis o decizie privind interzicerea retransmiterii, pe teritoriul Moldovei, a postului de televiziune rusesc „Россия 24”.
Partidul Socialiştilor din Republica Moldova califică această decizie a autorităţilor drept o încălcare flagrantă a tuturor normelor legale şi a principiilor democratice, care sînt declarate de către eurounioniştii aflaţi la putere. Guvernanţii noştri se poartă mai rău decît orice guvernare totalitară din ţările în curs de dezvoltare, desfăşurînd persecuţii faţă de cei cu un alt mod de a gîndi, interzicînd societăţii de a folosi surse de informaţii diferite, lipsind oamenii de lucrul cel mai esenţial – dreptul de a alege.
Toate acestea se produc cu acordul tacit al oficialilor din SUA şi UE. Politica standardelor duble, promovată de euroatlantici, este pusă în aplicare în Moldova. Europa şi SUA au preferat să se facă a nu observa cum, timp de 5 ani, oligarhii noştri au furat poporul, făcîndu-şi averi din asistenţa financiară din partea Occidentului. Totodată, nimeni nu a manifestat interes faţă de închiderea posturile de televiziune de opoziţie. Acum, în preajma alegerilor, cînd omul trebuie să dispună de “alegere”, peste o jumătate din cetăţenii ţării sînt lipsiţi de acces la informaţie, drept asigurat de Constituţia Republicii Moldova. 
Guvernarea, orbită de succesul iluzoriu, a decis că, de azi înainte, pentru ea nu mai există nici un fel de restricţii şi interdicţii de ordin juridic. Totuşi, împotriva poporului, împotriva voinţei acestuia, împotriva libertăţii de exprimare, a libertăţii cuvîntului nu poţi merge atît de nesăbuit şi fără a purta, în final, răspundere. 
Socialiștii îndeamnă CCA şi pe cei care comandă organul de administrare al audiovizualului să-şi anuleze decizia ilegală. În caz contrar, zeci de mii de cetăţeni ai ţării vor cere acest lucru în cadrul unor acţiuni de protest.
Menţionăm, ca mai devreme, Igor Dodon, liderul PSRM a declarat următoarele: „Este una dintre primele decizii din cadrul Acordului de Asociere cu UE.  "Democraţia" şi "libertatea de expresie" intră cu picioarele înainte în Moldova. Sub egida UE, eurounioniştii de la Chişinău au şi mai mult curaj să închidă gura la mass-media incomode. Oponenţii cursului european sînt declaraţi "duşmani ai poporului". Rusia este declarată "duşman extern".  Majoritatea cetăţenilor sînt oficial consideraţi "moldoveni primitivi". Televiziunile din Rusia sînt interzise. Dacă aşa arată valorile europene, atunci de ce ne mai miră că Hitler s-a născut în inima Europei?”