Vizualizări: 2379
Germanii sînt interesați de Regiunea de Dezvoltare Centru
Ialoveni, 19 Iunie 2014 — O delegație de oficiali germani au vizitat în după-amiaza zilei de ieri, 18 iunie, Agenția de Dezvoltare Regională Centru. Oaspeții germani au inițiat această vizită cu scopul de a se familiariza cu procesul de implementare al proiectelor de dezvoltare regională din țara noastră, dar și pentru a face cunoștință cu detalii despre proiectele implementate în RDC cu suportul Guvernului Germaniei.
La întrunire au participat viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc, vicepreședintele Consiliului Regional pentru dezvoltare Centru, Vasile Bîtca, directorul ADR Centru, Tudor Meșina, reprezentanți ai Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), precum și specialiști din cadrul Agenției de Dezvoltare Regională Centru.
În mesajul său de salut, directorul ADR Centru, Tudor Meșina și-a exprimat recunoștința față de oaspeți și de interesul acestora de a cunoaște mai bine centrul republicii. Tot aici, Tudor Meșina, a subliniat importanța investițiilor părții germane în implementarea proiectelor de dezvoltare regională în raioanele din centrul țării în vederea diminuării disparităților regionale.
Astfel, delegația străină s-a arătat interesată de procesul de planificare strategică la nivel de regiune, dar și de mecanizmul de implementare a proiectelor de anvergură și de asigurare a durabilității acestora.
Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc, a menționat că ministerul apreciază înalt investițiile substanțiale care sînt acordate de partea germană pentru proiectele de dezvoltare regională în vederea creșterii nivelului de trai al populației din Republica Moldova.
Oficialii germani au subliniat faptul că la întrunirea cu reprezentanții Ministerului de Externe al RM din 16 iunie curent, au fost stabilite două priorități pe care va merge cu investițiile partea germană, una dintre acestea fiind dezvoltarea regională.
Astăzi, Ministrul pentru Cooperare Economică și Dezvoltare al Germaniei, Gerd Muller, va efectua o vizită de lucru în Republica Moldova.
Astfel, la ora 18.30, delegația germană va vizita spitalul regional din Orhei, care a beneficiat de fonduri pentru creșterea eficienței energetice, oferite prin intermediul KfW și GIZ (Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei). Acest proiect a fost implementat de către Agenția de Dezvoltare Regională Centru.
Vizita a fost prilejuită de negocierile guvernamentale moldo-germane, care au loc în fiecare an și în cadrul căruia se stabilesc domeniile de asistență externă și de cooperare bilaterală.
Amintim că, din 2010 până în prezent, Guvernul Germaniei prin Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) a oferit țării noastre suport financiar în sumă de circa 17 milioane de euro. Banii au fost oferiți pentru asigurarea cu apă şi canalizare a populației, gestionarea deşeurilor și eficienţa energetică a clădirilor publice.
Detalii și fotografii găsiți pe www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2286
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33