Vizualizări: 2262
Operatorii economici din Regiunea de Dezvoltare Centru vor fi instruiți pentru a participa activ la procedurile de licitații publice pentru proiectele regionale
26 Mai 2014 — Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), prin realizarea proiectului Modernizarea Serviciilor Publice Locale și-au propus susținerea reprezentanților sectorului privat, prin implementarea sub-componentei "Acordarea suportului complementar sectorului privat". Astfel, astăzi, 26 mai, s-a desfășurat prima ședință a grupului regional de lucru. Aceasta a avut loc în incinta Consiliului raional Ialoveni.
În cadrul ședinței a fost descrisă succint sub-componenta "Acordarea suportului complementar sectorului privat", a fost prezentată componența grupului regional de lucru, regulamentul și planul acestuia de activitate.
Participanții la ședință au discutat despre semnarea unui Memorandum de înțelegere privind implementarea componentei "Acordarea suportului complementar sectorului privat". De asemenea, a fost prezentat și aprobat planul de activitate al grupului de lucru regional privind susținerea sectorului privat, dar și stabilirea datei pentru următoarea ședință a grupului regional de lucru.
În deschiderea ședinței, reprezentantul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Dorin Andros, a menționat că în urma unei statistici a fost dedus faptul că la procedurile de achiziții publice participă foarte puțini operatori economici și există mai multe lacune în ceea ce privește prezentarea documentației de licitații. În acest context, asemenea ateliere sînt absolut necesare pentru determinarea obstacolelor și găsirea soluțiilor în vederea rezolvării acestor probleme. De asemenea, reprezentantul MDRC a mai menționat faptul că perioada de programare 2014-2020 prevede fortificarea eforturilor în dezvoltarea capacităților sectorului privat.
Volker Stötzer, expert pe termen lung în cadrul companiei SEQUA (COMITETUL DE EST AL ECONOMIEI GERMANE), a vorbit despre vasta sa experiență și disponibilitatea de a o împărtăși partenerilor din Republica Moldova. Aceste practice vor servi drept bază pentru organizarea de mese rotunde, traininguri, seminare de informare și instruire pentru agenții economici autohtoni în vederea creșterii de capacitate.
Imediat după încheierea primei ședințe a GRL, tot la Ialoveni, s-a desfășurat o masă rotundă cu participarea a circa 40 de antreprenori din Regiunea de Dezvoltare Centru. În cadrul acestei întruniri, a fost prezentată politica de dezvoltare regională atît la nivel national, cît și nemijlocit pentru Regiunea Centru. În acest context, Directorul, ADR Centru, Tudor Meșina, a adus exemple de proiecte investiționale din regiune și a îndemnat antreprenorii regionali să participle active la procedurile de achiziții publice organizate de agenție în vederea implementării proiectelor de success.
Antreprenorii prezenți la masa rotunda au demonstrate un interes sporit față de domeniul dezvoltării regionale și s-au arătat deschiși pentru participarea la evenimentele comune pe care intenționăm să le inițiem.
Cei prezenți au completat un chestionar în care au fost rugați să puncteze toate necesitățile pe care le au la moment pentru definitivarea planului de acțiuni care va spori capacitățile și participarea agenților economici la procedurile de achiziții publice anunțate de către agenție pentru implementarea proiectelor în centrul țării.
Detalii pe www.adrcentru.md

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33