Vizualizări: 2933
Reprezentanții mass-media sunt invitați la Conferința de lansare a proiectului „Orașe-eco – O viziune comună în zona transfrontalieră”
7 Aprilie 2014 — Reprezentanții mass-media sunt invitați la Conferința de lansare a proiectului „Orașe-eco – O viziune comună în zona
transfrontalieră”, Code MIS ETC 1605 ce va avea loc:
în data de 9 Aprilie 2014, miercuri, începând cu orele 11:00 în sala de ședințe a Primăriei Durlești
Primăria Durlești, municipiul Chișinău, în parteneriat cu Asociația Cutezătorul, raionul Telenești, Republica Moldova, Asociaţia pentru
Ecologie și Dezvoltare Durabilă, Iași, România, și Universitatea Economică Națională, Odesa, Ucraina, anunță lansarea proiectului
„Orașe-eco – O viziune comună în zona transfrontalieră”.
Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană, prin Programul Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-
2013. Valoarea totală a proiectului este de 2.042.495,40 euro, din care 1.838.245,86 euro reprezintă contribuția Uniunii Europene.
Durata implementării este de 22 luni.
Obiectivul general al proiectului este de a dezvolta soluţii pe termen lung pentru problemele de mediu cu care se confruntă zona
transfrontalieră, prin transformarea localităţii Durlești într-un oraș ecologic și prin organizarea de seminarii pe teme ecologice ţinute de
experţi din zona transfrontalieră.
Obiectivele specifice:
- Amenajarea ecologică a râului Durlești, reducerea poluării râului prin prevenirea depozitării gunoaielor pe maluri;
- Schimb de experienţă și transfer de competenţe între autoritățile locale și experţii din domeniul ecologic;
- Creșterea nivelului de protecţie a comunităţii locale din Durlești împotriva inundaţiilor;
- Instruirea autorităţilor publice locale pe subiecte de ecologie;
- Protejarea faunei specifice râului Durlești, refacerea vegetaţiei prin plantarea de arbori;
- Popularizarea în rândul comunităţilor locale și naţionale a oportunităţilor transfrontaliere de finanţare europeană;
- Sensibilizarea comunităţilor din zona de graniţă cu privire la menţinerea unui mediu curat.
Persoane și detalii de contact:
Manager de proiect
Alexandru Chicu
Manager local
Vladimir Ciornîi
tel: 00 373 76767030
email: ecoprojectdurlesti@gmail.com
tel: 00 373 79559751
email: aocutezatorul@gmail.com

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33