Vizualizări: 3404
S-a desfășurat etapa republicană a Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur”
Chisinau, 2 Aprilie 2014 — Pe 1 aprilie 2014, la Chișinău, a avut loc degustarea din cadrul etapei republicane a Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur”, organizat de Camera de Comerț și Industrie. Pentru marele premiu au concurat 97 din cele circa 600 de probe de vinuri, prezentate de vinificatori din diferite regiuni ale țării.
În cuvântul de salut de la debutul degustării, Vladimir Didilica, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie, preşedinte al Comitetului de organizare a concursului, a accentuat necesitatea informării fermierilor și promovării vinului de casă calitativ. ”CCI desfășoară acest concurs anual, din 2002, cu scopul de a-i remarca pe cei mai buni vinificatori, a populariza tradiţiile naţionale de fabricare a vinurilor în condiţii de casă, a facilita schimbul de informaţii și experiență între producători.
Deoarece membrii juriului de degustare sunt experți în domeniu, ei evaluează obiectiv și profesionist fiecare mostră. Până la momentul actual, la CCI nu a parvenit nicio obiecție din partea participanților. Din contra, interesul producătorilor de vin de casă a crescut, fiind intrigați să afle cum este apreciat vinul lor de către degustători profesioniști, care sunt obiecțiile, cum pot obține o licoare și mai delicioasă”, a spus sursa citată
Preşedintele juriului de degustare, Anatol Balanuţa, șef al catedrei de enologie a Universităţii Tehnice, a subliniat că, față de anii precedenți, probele de la ediția curentă sunt mult mai calitative, apropiindu-se de calitatea vinurilor produse în condiții de fabrică. ”Am degustat probe interesante, cu arome curate, fine, gust plin. Este îmbucurător că fermierii au început să producă vinuri roze de casă, iar la concurs nu mai sunt prezentate mostre de vin din amestecuri de soiuri europene și soiuri hibride de struguri. Desigur, au fost și vinuri defecte, însă întotdeauna este loc pentru mai bine. În context, ar fi bine ca la filialele CCI să fie organizate întruniri sistematice cu fermierii participanți, unde să li se explice care sunt scăpările, ce ar trebui să facă pentru a spori calitatea vinului”, a spus Anatol Balanuța.
Prezent la eveniment, Boris Zamaru, reprezentant al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Producției Alcoolice, a apreciat înalt faptul că CCI organizează un asemenea concurs. ”Deși vinul de casă este un produs individual, vinificatorul trebuie să mențină tipicitatea băuturii, să respecte anumite reguli și să asigure calitatea vinului. Este mult mai dăunător să fie consumat un vin de casă bolnav, oxidat, decât un vin fabricat în condiții industriale”, consideră interlocutorul.
Etapa regională a Concursului pentru cel mai bun vin de casă ”Polobocul de aur” a avut loc pe parcursul lunilor februarie - martie, la filialele Bălți, Cahul, Găgăuzia, Hâncești, Orhei, Tighina și Ungheni ale CCI.
Învingătorii concursului vor fi anunțați și premiați în cadrul Zilei Naționale a Vinului, în luna octombrie.
Premiul mare este ”Polobocul de aur” - un butoi de 120 litri.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33