Nume
Parola
Vizualizări: 3222
Socialiştii au protestat împotriva politicilor BNM de depreciere a leului şi au cerut demisia lui Drăguţanu
4 Martie 2014 — Astăzi, mai mulţi membri şi simpatizanţi ai Partidului Socialiştilor din RM, au organizat o acţiune de protest în faţa Băncii Naţionale unde au protestat împotriva majorării preţurilor la mărfuri şi servicii ca urmare a politicilor de depreciere a leului, promovate de Banca Naţională. De asemenea socialiştii au cerut stabilizarea cursului valutar şi demiterea lui Dorin Drăguţanu, Guvernatorul Băncii Naţionale.

Socialiştii au criticat dur jocurile speculative pe piaţa valutară, despre consecinţele cărora au atenţionat opinia publică de nenumărate ori. Potrivit PSRM aceste jocuri sînt regizate de actuala guvernare în complicitate cu conducerea Băncii Naţionale şi sînt îndreptate spre îmbogăţirea unui anumit grup de persoane în detrimentul intereselor populaţiei.

„Situaţia în ţară este dezastruoasă. Din cauza jocurilor pe piaţa valutară, oamenii sărăcesc pe zi ce trece, iar Guvernul nu a găsit altă soluţie ca să-şi completeze veniturile la buget, decît să opereze majorări de preţuri la valuta străină. Cerem demisia Guvernatorului BNM, deoarece nu ştie să gestioneze situaţia pe piaţa financiar-bancară!”, a declarat Vlad Bătrîncea, secretarul executiv al PSRM.

„Banca Naţională a Moldovei, deşi oficial este a poporului, nu apără interesele propriilor cetăţeni. Ea dispune de rezerve valutare de peste 2 mld. Dolari SUA, dar îi păstrează peste hotare, ca aceşti bani să lucreze pentru economiile altor state. Avînd aceste rezerve, precum şi instrumentele necesare, BNM nu a întreprins nimic pentru remedierea situaţiei pe piaţa valutară!”, a menţionat Vasile Bolea, juristul PSRM.

Socialiştii au scandat lozinci: “Stabilizaţi leul!”, “Opriţi devalorizarea leului!”, “Opriţi creşterea preţurilor!”, “Drăguţan, demisia!”, „Vinovaţii să fie traşi la răspundere!” etc.