Nume
Parola
Vizualizări: 6391
„Pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane este necesară mobilizarea tuturor eforturilor umane şi financiare”: întrevedere Vicepreşedinta Parlamentului – Raportorul ONU privind traficul de fiinţe umane
Chișinău, 9 Decembrie 2013 — Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana PALIHOVICI, a avut o întrevedere cu Raportorul Special ONU privind traficul de fiinţe umane, în special femei şi copii, Joy Ngozi EZEILO, aflată în vizită de lucru în Moldova cu ocazia conferinţei regionale axată pe combaterea traficului de fiinţe umane prin intermediul internetului.

Dialogul Raportorului ONU, RaJoy Ngozi Ezeilo, cu Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, s-a desfăşurat în contextul conferinței regionale de la Chişinău, cu genericul „Consolidarea răspunsului justiţiei penale faţă de fenomenul traficului de fiinţe umane în Europa de Sud-Est – Combaterea abuzului prin intermediul internetului şi consolidarea schimbului transfrontalier de informaţii operative”. La întrevedere au participat, de asemenea, Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident al Organizaţiei Naţiunilor Unite în Moldova, şi Claude Cahn, Consilier pentru Drepturile Omului, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare în Moldova.

„Pentru prevenirea şi combaterea traficului de fiinţe umane, în special femei şi copii, este necesară mobilizarea tuturor eforturilor umane şi financiare”, a afirmat Vicespeakerul Liliana Palihovici, menţionând, totodată, eforturile depuse de Parlamentul și Guvernul Republicii Moldova în acest domeniu. Vicepreşedinta Parlamentului a făcut referire la ameliorarea legislației naționale în domeniu, precum și la înăsprirea pedepsei pentru comiterea infracțiunilor legate de traficul de ființe umane.

Ratificarea Convenției Consiliului Europei pentru protecţia copiilor împotriva exploatării sexuale şi a abuzurilor sexuale („Convenția Lanzarote”); crearea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne a Centrului pentru Securitate Cibernetică, prin intermediul căruia sunt implementate bunele practici în combaterea abuzului în mediul on-line; ajustarea Codului penal și înăsprirea pedepselor pentru crimele comise împotriva copiilor; cooperare extinsă cu societatea civilă și ONG-urile specializate în domeniu; activitatea, în cadrul Guvernului, a Comitetului Naţional pentru Combaterea Traficului de Ființe Umane – sunt câteva dintre acţiunile majore realizate de Republica Moldova

În cadrul întrevederii, Raportorul special ONU, RaJoy Ngozi Ezeilo, a apreciat pozitiv eforturile depuse de Parlamentul Republicii Moldova în prevenirea şi combaterea traficului de ființe umane, menționând necesitatea utilizării controlului parlamentar în calitate de instrument de implementare a legislației în domeniu.

Recomandările Raportorului Special ONU privind traficul de fiinţe umane, în special femei şi copii, au vizat consolidarea eforturilor depuse în acest domeniu în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană, prin deschiderea „Liniilor fierbinți” în raioane și sate, nu doar în capitală; dezvoltarea sistemului de compensații pentru victimele traficului de ființe umane; necesitatea desemnării unui Ombudsman parlamentar pe probleme legate de traficul de ființe umane.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova