Vizualizări: 3656
Socialiştii au solicitat Curţii Constituţionale să protejeze Constituţia
5 Decembrie 2013 — Astăzi membrii şi susţinătorii Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Curţii Constituţionale în cadrul căreia şi-au exprimat dezacordul cu solicitarea deputaţilor liberali Ana Guţu, Mihai Ghimpu, Gheorghe Brega ş.a. de a interpreta articolul 13 din Constituţia RM şi modifica denumirea limbii de stat.
Socialiştii au amintit judecătorilor Curţii Constituţionale că majoritatea populaţiei se consideră moldoveni şi vorbeşte limba moldovenească, fapt care indică direct asupra inadmisibilităţii modificării Constituţiei la acest capitol. „Nu este în drept minoritatea agresivă în persoana lui Ghimpu, Guţu ş.a. să impună punctul său de vedere majorităţii populaţiei. Dacă ei sînt romani şi au depus jurămîntul pe constituţia unui alt stat să plece încolo. Noi sîntem moldoveni asemeni domnitorului Ştefan cel Mare şi avem legile, tradiţiile şi valorile noastre pe care le vom apăra oricînd şi oriunde ”, au declarat socialiştii.
Protestatarii au scandat lozinci: „Moldova! Moldoveni! Moldovenesc!”, „Nu modificaţi Constituţia!”, „Protejaţi Constituţia!”.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33