Nume
Parola
Vizualizări: 2145
Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru s-au întrunit în ședință
25 Octombrie 2013 — Costești, Ialoveni,25 octombrie 2013. Membrii Consiliului Regional pentru Dezvoltare Centru (CRD Centru) s-au întrunit în cea de a treia ședință ordinară din acest an.

Ședința a avut loc după încheierea unui atelier de lucru de două zile pentru membrii CRD Centru, unde au fost identificate soluții pentru eficientizarea și sporirea performanței de activitate a consiliului.
Vicepreședintele CRD Centru, Vasile Bîtca, a mulțumit colegilor pentru prezență accentuînd faptul fiecare membru CRD ar trebui să mie mai responsabil deoarece reprezintă interesul cetățenilor din localitățile de unde vin.

Prezent la eveniment, Viceministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Liviu Oboroc, a ținut să menționeze că " Prezența membrilor în cadrul ședințelor CRD este importantă pentru a duce la bun sfîrșit proiectele de Dezvoltare Regională. Prezența este punctul vulnerabil - vom ajusta regulamentele, legislația așa ca CRD să devină și mai funcțional. Ar fi binevenită o statistică a frecvenței membrilor CRD, ca să fie apreciată activitatea lor obiectiv, deoarece în fond la astfel de ședințe sînt discutate problemele și necesitățile regiunii și dacă vom avea un grad de implicare mai înalt a tuturor actorilor implicați în acest proces de dezvoltare a în cadrul regiunii vă asigur că vor fi luate decizii mai promte pentru depășirea problemelor din Regiunea de Centru ." Liviu Oboroc a apreciat eforturile ADR Centru, dar și a CRD Centru pentru perioada de raportare, ținînd cont de volumul și dificultățile întîlnite la implementarea proiectelor regionale.
Șeful secției managementul proiectelor din cadrul ADR Centru, Eduard Ungureanu, a prezentat membrilor CRD o informative cu privire la implementarea proiectelor investiționale în Regiunea de Dezvoltare Centru. Care a fost aprobată de toți membrii participant la ședință, cu vot unanim.
“Implementarea proiectelor de dezvoltare regională decurge, în unele cazuri, greu, însă numai prin implicare și efort comun putem reuși să rezolvăm problemele din regiune. Este îmbucurător faptul cînd avem spre implementare proiecte calitative și mai este și o abordare foarte serioasă atît a agenției, operatorilor economici, cît și a administrațiilor publice locale. Avem exemple concrete în acest sens, unde ne convingem cît de ușor se implementează un proiect atunci cînd toată lumea vrea să lucrăm împreună pentru un rezultat frumos, și cît e de greu de implementat un proiect cînd aleargă angajații adr și roagă primarii și operatorii economici să participe la lucrări. De aceea analizînd acestă situație care este în republică și vrînd să îmbunătîțim situația în domeniu proiectelor de dezvoltare regională am propus ca CNCDR să ia în discuții și să aprobe niște principii de selectare și repartizare a mijloacelor Fondului Național de Dezvoltare Regională pentru anul 2014”, a comunicat Valerian Bînzaru, Șeful Direcției generale dezvoltare regională a MDRC. Funcționarul ministerului a prezentat membrilor CRD o informație cu privire la acele principiile și criteriile de repartizare a banilor din FNDR pentru anul viitor.
Despre procesul de planificare regională sectorială a vorbit Stela Corobceanu, consultant superior naţional în dezvoltare regional. De asemenea, în cadrul ședinței CRD Centru, IDIS „Viitorul”, a făcut o prezentare a „Ghidul de elaborare a Strategiilor de Dezvoltare Social Economice (SDSE) a raioanelor” .
Directorul ADR Centru, Meșina Tudor, a ținut să aducă mulțumiri celor prezenți și să îndemne membrii CRD Centru să participe activ la procesul de dezvoltare regională prin care putem asigura un viitor prosper locuitorilor din regiunea noastră.