Nume
Parola
Vizualizări: 3346
MTIC iniţiază proiecte de îmbunătăţire a calităţii serviciilor poştale
Chişinău, 23 Octombrie 2013 — Un grup de experți din cadrul Asociației Europene a Operatorilor Poștali Publici – PostEurop întreprinde, în perioada 21-25 octombrie, o vizită de lucru în Republica Moldova. Scopul acestei vizite este analiza rezultatelor obținute în urma implementării proiectelor privind îmbunătățirea calității serviciilor poştale.

În cadrul întâlnirii cu delegația europeană, viceministrul TIC Vitalie Ciolac a prezentat planul de dezvoltare a serviciilor poștale pentru anii 2013-2016, orientat spre diversificarea și modernizarea serviciilor poștale. Totodată, viceministrul s-a declarat mulțumit de colaborarea cu PostEurop, accentuând importanța suportului Asociației pentru Î.S. „Poșta Moldovei”. „MTIC oferă tot sprijinul pentru realizarea proiectelor în domeniul poştal, sunt binevenite și constructive astfel de întâlniri, în cadrul cărora Republica Moldova preia experiența europenilor și pe plan poștal”, a afirmat Vitalie Ciolac.

La ședința de deschidere, experții PostEurop au prezentat o serie de acțiuni pentru optimizarea proceselor tehnologice și îndeplinirea standardelor internaționale de calitate. „De această dată vom implementa un proiect-pilot pentru îmbunătățirea calității serviciilor prestate pentru coletele poștale”, a menționat Mari Lodi, liderul Grupului de lucru „Calitatea Serviciului și Exploatare” din cadrul PostEurop. Până în prezent, Î.S. „Poșta Moldovei” în activitatea sa a avut la bază recomandările PostEurop, „fapt ce a contribuit la îmbunătățirea indicilor de calitate”, a menţionat Ludmila Corceac, director general al Î.S. „Poșta Moldovei”.

Pe parcursul acestei săptămâni, experții europeni vor vizita Centrul de Prelucrare și Transportare a Poștei, mai multe oficii poștale din Chișinău și din alte regiuni ale țării pentru a veni cu unele recomandări în vederea sporirii calității serviciilor prestate.

Asociația Europeană a Operatorilor Poștali Publici – PostEurop a fost înființată în 1993 cu scopul de a promova cooperarea și simplificarea schimbului de poștă între țările europene. Actualmente, din Asociație fac parte 49 de țări, între care şi Republica Moldova.