Nume
Parola
Vizualizări: 4499
Sub semnul cercurilor olimpice orice sportiv – amator sau profesionist – reuşeşte să ajungă „mai repede, mai sus, mai puternic” - Liliana Palihovici
Chișinău, 28 Mai 2013 — Prieteni, colegi, oaspeţi, suporteri, vă salut cu drag pe toţi şi mă bucur să constat că sunt încă lucruri care ne unesc, iar sportul este unul dintre acestea.

Două evenimente organizate sâmbătă în Moldova, la Chişinău şi Orhei – Cursa Olimpică şi Festivalul Sporturilor Tradiţionale „Jocurile Daciei” – s-au desfăşurat sub semnul unificator al sportului.

Mă bucur că în aceste două evenimente fiecare este învingător, iar noi cu toţii avem doar de câştigat.

Am observat că cercurile olimpice au colori diferite, însă toate se împacă foarte bine între ele. Mai mult decât atât, sub semnul lor orice sportiv – amator sau profesionist – reuşeşte să ajungă „mai repede, mai sus, mai puternic”. Acelaşi lucru sper să se întâmple nu doar în sport.

Salut şi iniţiativa organizării unui Festival al Sporturilor Tradiţionale, cu genericul „Jocurile Daciei”, unde se îmbină reuşit sporturile rustice, tradiţiile, ofertele turistice şi acest spaţiu, unic în lume, de la Orheiul Vechi.

Iată că începem să învăţăm să facem lucruri frumoase şi să continuăm această tradiţie a faptelor bune.