Vizualizări: 4185
Modulul final al instruirii privind bunele practici de răspuns ale poliţiei la violenţa în familie
Chișinău, 22 Aprilie 2013 — 16 poliţişti, 7 reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale, prestatori de servicii pentru victimele violenţei în familie participă, timp de trei zile la Chişinău, la cel de-al treilea modul de instruire privind bunele practici de răspuns ale poliţiei din Moldova la cazurile de violenţă în familie.
Cursul de formarea de formatori se desfăşoară, între 22 şi 24 aprilie 2013, la Academia de Poliţie „Ştefan cel Mare” şi este organizat de Centrul de Drept al Femeilor, cu sprijinul oferit de Departamentul de Stat al SUA, UNFPA – Fondul ONU pentru Populaţie şi Fundaţia OAK.
Acest atelier privind bunele practici de răspuns ale poliţiei la fenomenul violenţei în familie constituă etapa finală a unei serii de trei module de instruire, în cadrul căreia vor fi selectaţi formatorii naţionali care vor instrui, la rândul lor, pe parcursul anului 2013, alţi 500 de ofiţeri de poliţie din întreaga ţară.
Subiectele-cheie ale modulului includ aspecte privind legislația Republicii Moldova în domeniul violenței în familie; intervenția poliției la cazurile de violență în familie; rolul poliției în emiterea și executarea ordonanței de protecție, abordarea multidisciplinară a intervenției în cazurile de violență în familie.
În cadrul cursului de la Academia de Poliţie va fi prezentat noul Suport de curs privind intervenţia eficientă a poliţiei la cazurile de violenţă în familie în Moldova, elaborat de echipa de experţi a Centrului de Drept al Femeilor pentru formatorii care activează în domeniul instruirii poliţiei şi pentru ofiţerii de poliţie care sunt primii care reacţionează la cazurile de violenţă în familie.
Instruirile poliţiştilor şi reprezentanţilor ONG-urilor privind bunele practici de răspuns la fenomenul violenţei în familie în Moldova vor permite o mai bună aplicare a prevederilor cuprinzătoare ale Legii Nr. 45 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie în cadrul unui răspuns multi-sectorial astfel încât să fie asigurată siguranţa victimei şi atragerea la răspundere a agresorilor.
Detalii despre una dintre instruirile precedente, din decembrie 2012 – Formare de formatori privind bunele practici de răspuns ale poliţiei din Republica Moldova la fenomenul violenţei în familie – pot fi accesate aici: http://goo.gl/DARve
Contacte:
CENTRUL DE DREPT AL FEMEILOR (CDF)
Str. Sfatul Ţării 27, oficiul 11, Chişinău, MD 2012, Tel./Fax: (+373) 22 237306
Persoane de contact:
Angelina Zaporojan-Pîrgari | e-mail: angelina_zaporojan@yahoo.com
Eleonora Grosu | e-mail: eleonoragrosu@gmail.com

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33