Vizualizări: 4712
Decizia Consiliului de Presă din Republica Moldova "Cu privire la plângerea domnului Gheorghe Burduja împotriva Jurnal TV"
Chişinău, 8 Aprilie 2013 — Examinând în şedinţa publică din 21 martie 2013 plângerea depusă de domnul Gheorghe Burduja, şeful Poliţiei rutiere Rezina, împotriva unor presupuse încălcări deontologice admise de postul de televiziune Jurnal TV în materialul „Poliţist bănuit de corupţie”, difuzat în emisiunea „Patrula Jurnal TV” la data de 26 ianuarie 2013(1),
în lipsa reprezentanţilor părţilor care au fost informaţi despre data şi locul desfăşurării şedinţei, luând act de răspunsul la solicitarea Consiliului de Presă, transmis de ÎCS Jurnal de Chişinău Plus, sub semnătura domnului Adrian Gîţu, director general, în care acuzaţiile sunt respinse, iar Consiliului de Presă i se solicită încetarea examinării cazului pe motiv că reclamantului i s-a oferit anterior răspuns la cererea prealabilă, depusă conform Legii cu privire la libertatea de exprimare, iar acesta nu a depus ulterior o cerere de chemare în judecată, bazându-se pe prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova(2) şi pe Regulamentul de activitate a Consiliului de Presă(3),
Consiliul de Presă din Republica Moldova adoptă următoarea decizie:
1. În baza articolului 18 al Regulamentului de activitate a Consiliului de Presă (“persoanele care au depus plângere în adresa Consiliului privind încălcarea normelor deontologice de către mass-media/jurnalişti se obligă să nu atace în instanţa de judecată problema care constituie subiectul plângerii depuse la Consiliu, până la adoptarea unei decizii de către Consiliu pe marginea plângerii respective”), Consiliul de Presă admite pentru examinare plângerea domnului Gheorghe Burduja împotriva Jurnal TV.
2. Consiliul de Presă salută şi încurajează efectuarea unor investigaţii jurnalistice privind activitatea structurilor statului şi a persoanelor cu funcţii publice, realizate în scopul servirii interesului public. Totodată, Consiliul de Presă apreciază că investigaţiile jurnalistice profesioniste trebuie să fie bine documentate şi să se bazeze pe probe factuale verificate de jurnalist şi expuse într-o manieră onestă şi echilibrată, aşa cum prevede Codul deontologic al jurnalistului din Republica Moldova.
3. Consiliul de Presă constată că materialul „Poliţist bănuit de corupţie”, difuzat în emisiunea „Patrula Jurnal TV” la data de 26 ianuarie 2013, nu poate fi considerat o investigaţie jurnalistică profesionistă, deoarece în acest material lipseşte baza factuală pentru acuzaţiile de corupţie în adresa lui Gheorghe Burduja.
4. Consiliul de Presă constată că materialul „Poliţist bănuit de corupţie”, difuzat în emisiunea „Patrula Jurnal TV” la data de 26 ianuarie 2013, încalcă prevederile Codului deontologic al jurnalistului din Republica Moldova, inclusiv articolele 2.1 (Jurnalistul prezintă informaţiile într-o manieră onestă, echilibrată şi numai după ce a făcut demersuri pentru verificarea lor), 2.8 (Jurnalistul îşi exprimă opiniile pe o bază factuală, pornind de la informaţii pe care, de bună credinţă, le consideră adevărate) şi 4.9 (Jurnalistul respectă prezumţia de nevinovăţie şi consideră că orice persoană este nevinovată până la pronunţarea unei sentinţe definitive şi irevocabile împotriva sa). Astfel, maniera de prezentare a informaţiilor în acest material a fost dezechilbrată, titlul reportajului indică asupra calităţii de bănuit în comiterea faptelor de corupţie, deşi poliţistul nu are această calitate procesuală, iar expresiile utilizate “deocamdată nu dispun de probe pentru a iniţia o anchetă de serviciu”, “mai puţin sinceri s-au arătat vecinii poliţistului” ş.a. indică asupra intenţiei autorilor reportajului de a-l prezenta întro lumină nefavorabilă pe şeful poliţiei rutiere din Rezina, indiferent dacă există sau nu dovezi pentru acuzaţiile care i se aduc. Autorii reportajului nu au făcut demersuri pentru a verifica învinuirile de îmbogăţire ilicită, făcute de unele persoane anonime, deşi acuzaţiile care puteau fi uşor verificate la primărie sau la oficiul cadastral. În ansamblu, reportajul „Poliţist bănuit de corupţie” încalcă prezumţia de nevinovăţie a poliţistului Gh. Burduja, iar telespectatorilor li se inoculează convingerea că el este corrupt, pur şi simplu “deocamdată” nu există probe.
5. Consiliul de Presă consideră întemeiate solicitările expuse de Gheorghe Burduja în cererea prealabilă adresată postului de televiziune Jurnal TV după difuzarea materialului „Poliţist bănuit de corupţie” şi solicită Jurnal TV să le ia în consideraţie.
6. Consiliul de Presă îşi rezervă dreptul de a publica prezenta Decizie dacă postul de televiziune Jurnal TV nu va şterge de pe pagina sa web materialul „Poliţist bănuit de corupţie” până la data de 5 aprilie 2013.
7. Decizia poate fi contestată în termen de 20 de zile la fondatorii Consiliului de Presă.
Ludmila Andronic,
preşedinta Consiliului de Presă din R. Moldova
___________________________________________________
1. http://www.jurnaltv.md/ro/news/politist-banuit-de-coruptie-7817398/#
2. http://consiliuldepresa.md/fileadmin/fisiere/fisiere/Cod_deontologic_al_jurnalistului_din_Republica_final.pdf
3. http://consiliuldepresa.md/fileadmin/fisiere/documente/REGULAMENT_ACTIVITATE_CONSILIUL_DE_PRESA.pdf

Autor: Consiliul de Presa din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33