Nume
Parola
Vizualizări: 3891
CLUSTER CLUB în domeniul dezvoltării regionale
6 Martie 2013 — Centrul Regional „CONTACT-Cahul" în colaborare cu Consiliul Raional Cahul, ADR Sud, GIZ şi Congresul Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), a organizat la data de 5 martie 2013, în oraşul Cahul, şedinţa Cluster Clubului în domeniul Dezvoltării Regionale cu tema: „ROLUL COOPERĂRII INTERCOMUNITARE ÎN DEZVOLTAREA DURABILĂ LOCALĂ".

Scop: crearea condiţiilor pentru discutarea rolului cooperării intercomunitare pentru dezvoltarea durabilă a Regiunii de Dezvoltare Sud și oportunităților oferite de acest proces (pe exemplul raionului Cahul).

Au participat: 50 persoane - reprezentanți APL de nivelul I și II din raionul Cahul, Cantemir și Leova, consilieri raionali, reprezentanţi ai societăţii civile, mass-media, Universitatea de Stat din Cahul, întreprinderea municipală „Apă-Canal Cahul".

Experţi: reprezentanții Agenției de Cooperare Internaționala a Germaniei (GIZ), Congresul Autorităţilor Locale din Moldova CALM, membri ai Consiliului Regional de Dezvoltare Sud.

Subiecte puse în discuţie: Conceptul şi cadrul legal al cooperării intercomunitare/intermunicipale. Domenii de cooperare intercomunitară pentru autorităţile publice din Republica Moldova. CIC în îmbunătăţirea serviciilor de aprovizionare cu apă şi canalizare în r-l Cahul. Proiectul GIZ „Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova". Modele de cooperare inter-instituţională aplicabile în condiţiile legislaţiei Republicii Moldova. Analiza modelelor instituţionale relevante.

Rezultate: În rezultatul discuţiilor a fost elaborată o listă de propuneri in domeniul cooperării intercomunitare pentru dezvoltare durabilă, adresate autorităţilor publice locale de nivelul I, consiliilor raionale, Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud şi Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.

Activitatea face parte din proiectul „De la dezvoltarea locală - la dezvoltarea regională a Republicii Moldova", implementat de Centrul Regional „CONTACT-Cahul", în cadrul programului „Consolidarea Societăţii Civile în Republica Moldova".

Această activitatea fost posibil/ă graţie ajutorului generos al poporului american oferit prin intermediul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), în cadrul Programului Consolidarea Societăţii Civile în Moldova (MCSSP), implementat de FHI 360. Opiniile exprimate aparţin autorilor şi nu reflectă în mod necesar poziţia USAID, Guvernului SUA sau FHI 360.

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă