Nume
Parola
Vizualizări: 2453
La Chișinău a avut loc Forumul de afaceri moldo-ceh
Chisinau, 1 Martie 2013 — Pe 1 martie 2013, la Chișinău, 30 de agenți economici autohtoni s-au întrunit la Forumul de afaceri moldo-ceh, pentru a iniția noi parteneriate de colaborare. Forumul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei împreună cu Camera de Comerţ a Cehiei, în contextul vizitei oficiale în Republica Moldova a prim-viceprim-ministrului ceh Karel Schwarzenberg, ministru al Afacerilor Externe al Cehiei.
În deschiderea întrunirii, președintele CCI, Gheorghe Cucu, a spus că, scopul reuniunii este consolidarea şi extinderea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Cehia prin identificarea unor domenii atractive de cooperare, ce vor genera noi oportunităţi de dezvoltare continuă a relaţiilor moldo-cehe şi a unor parteneriate viabile dintre reprezentanţii comunităţilor de afaceri din cele două țări.
Viceprim-ministrul Iurie Leancă, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a mulțumit Cehiei pentru suportul și susținerea necondiționată a Republicii Moldova în vederea realizării parcursului european. "Cehia este un bun prieten al țării noastre. Sper ca această reuniune să servească drept temei pentru intensificarea relațiilor bilaterale moldo-cehe și pentru inițierea parteneriatelor de afaceri, care se vor solda cu rezultate concrete. Invităm businessmenii din Cehia să investească în Republica Moldova".
Prim-viceprim-ministrul Karel Schwarzenberg, ministru al Afacerilor Externe al Cehiei, a accentuat că, întreprinzătorii cehi sunt interesați să investească în sectoare prioritare: agricultură, irigare, infrastructura drumurilor și căilor ferate, tratarea deșeurilor, inginerie mecanică, textile etc. "Forumul de astăzi oferă o platformă eficientă de inițiere a parteneriatelor de afaceri, care se vor transforma ulterior în proiecte investiționale."
Josef Cílek, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ a Cehiei, a prezentat situația economică din țara sa și organizația pe care o reprezintă.
Oportunitățile de afaceri din Moldova au fost expuse de Sergiu Harea, director al Departamentului Economie al CCI și Natalia Haidarlî, specialist al MIEPO.
Din componenţa delegaţiei cehe au mai făcut parte reprezentanți ai CCI Cehia-România, precum și 7 companii din următoarele domenii de activitate: transport internaţional feroviar, auto şi maritim de mărfuri şi de pasageri, transport cargo şi charter, sectorul bancar, prelucrarea metalului, producători de utilaje, echipamente pentru fabricarea amestecurilor de beton, exportul şi importul produselor din metal etc.
După partea oficială, au fost organizate întrevederi bilaterale.

Iar pentru a promova tradițiile autohtone, fiecare oaspete din Cehia a fost felicitat cu ocazia sosirii primăverii și a primit din partea CCI a Moldovei câte un Mărțișor.
Conform datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerţului exterior al Moldovei cu Cehia, pentru anul 2012, a înregistrat suma de 81,9 mil. USD, cu 15,35% mai mult comparativ cu anul precedent.
Exportul de mărfuri realizat în perioada de referință a însumat 16,9 mil. USD, crescând cu 49,5% faţă de 2011. Cehia deţine o pondere de 0.78% în volumul total al exportului RM.
Importul de mărfuri efectuat în 2012 în Republica Moldova din Cehia a însumat 65 mil. USD şi a înregistrat o creștere de 8,87 % în raport cu anul 2011. Cehia deţine o pondere de 1.25 % în volumul total al importului RM.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook