Nume
Parola
Vizualizări: 4123
„Intrăm într-un anotimp cu mult verde”
Chișinău, 1 Martie 2013 — MESAJUL VICEPREŞEDINTEI PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA, LILIANA PALIHOVICI, CU OCAZIA PRIMEI ZILE DE PRIMĂVARĂ, 1 MARTIE

În fiecare an, la sfârşitul iernii, la 1 martie, avem împreună, cu toţii, un singur gând, o bucurie comună: ce bine că s-a făcut primăvară!

1 martie e o sărbătoare a speranţei – a speranţei că totul va fi bine, că greutăţile iernii şi ale vieţii, inclusiv ale vieţii politice, vor fi depăşite şi ne vor face mai puternici ca să reuşim să mergem mai departe împreună. Este şi o sărbătoare a încrederii că forţele binelui înving forţele răului, aşa cum se întâmplă şi în Legenda mărţişorului.

De prima zi a primăverii sunt legate atâtea semnificaţii pozitive: ne dăruim unii altora mărţişoare şi ne dorim reciproc noroc, sănătate, credinţă, optimism, dragoste. Şi ar fi bine ca această urare să se împlinească în toate faptele noastre pe parcursul anului.

Felicitarea mea cu ocazia zilei de 1 martie este adresată tuturor oamenilor pe care îi cunosc şi pe care nu îi cunosc personal, însă le ştiu năzuinţele şi bucuriile. Vă doresc să păstrăm împreună speranţa că lucrurile frumoase pe care le-am început vor continua şi să aveţi încredere în faptele noastre.

Ştiu că orice cuvânt şi orice culoare în ţara noastră are de multe ori conotaţie politică. Dar chiar intrăm într-un anotimp cu mult verde. A venit primăvară. Să ne bucurăm împreună şi să muncim pentru roada viitoare.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova