Nume
Parola
Vizualizări: 4003
Condiţiile inumane de detenţie din Penitenciarele din RM distrug vieţi omeneşti
Chişinău, 25 Februarie 2013 — (Chişinău, 25 februarie 2013)-- Avocaţii publici Natalia Moloşag şi Veronica Mihailov, experţi ai proiectului coordonat de Amnesty International Moldova, au prezentat, în cadrul conferinţei de presă, două cazuri de tortură.
Primul caz este al unui deţinut preventiv din Penitenciarul nr. 13, care timp de ani de zile, fiind bolnav de maladii cronice, este deţinut în condiţii inumane şi degradate, şi, în repetate rânduri, plasat în carcerul penitenciarului, care nu corespunde nici unui standard UE. Cauza la care ne referim a fost deja comunicată Guvernului de către CtEDO, iar procuratura a luat act de acest caz şi s-a autosesizat. Totuşi, pe marginea acestui caz, nu au fost investigate prompt şi eficient toate plângerile victimei şi nu a fost sesizat organul specializat în examinarea cauzelor de tortură şi rele tratamente.

Citat din conţinutul actului emis de procuror pe acest caz: „în cadrul controlului au fost întreprinse încercări de a audia persoana vizată, însă acesta refuză de a da declaraţii, iar în cadrul controlului au fost solicitate documente medicale…., în care se indică că persoana este la evidenţa serviciului medical al Penitenciarul 13 cu diagnoze…toate diagnozele sunt stabilite de către Ministerul Sănătăţii până la detenţie. Diagnoze noi nu au fost stabilite, iar la acutizarea patologilor cronice se administrează tratament necesar”, ceea ce vădit constituie o ignorare a principiului de îngrijire medicală adecvată a deţinutului.

O altă încălcare gravă a drepturilor omului, a fost comunicată avocatelor de către rudele unui fost deţinut din Penitenciarul 13. Această persoană, fiind în stare extrem de gravă, a fost deţinută în Penitenciarul nr. 13 în perioada 23.07.2012 - 12.12.2012. Neacordându-i-se asistenţă medicală adecvată, acesta a decedat.

Natalia Moloşag: „Viaţa şi demnitatea deţinuţilor este pusă în pericol de condiţiile neadecvate de escortare şi deţinere a inculpaţilor în comisariate de sector, instanţele de judecată, condiţii care în mod direct afectează grav starea fizică şi psihică a acestora, de lipsa unor cadre medicale specializate, calificate, independente, de condiţiile inumane în care au loc întrevederile şi consultaţiile deţinuţilor cu avocaţii, etc.
Din această cauză, cele mai multe condamnări ale RM la CtEDO ţin de încălcarea art.3 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului (interzicerea torturii).”

Cazurile respective urmează a fi litigate strategic în vederea identificării problemei şi propunerea soluţiilor în cadrul Proiectului "Litigare Strategică - Stop Tortura în Moldova" implementat de Amnesty International Moldova, cu suportul financiar al Fundaţiilor pentru o Societate Deschisă. Acesta a fost lansat în luna mai 2012 , având drept scop litigarea a 4 cazuri strategice de tortură și rele-tratamente în scopul armonizării legislației naționale la standardele europene şi combatere a fenomenului torturii la etapa urmăririi penale şi examinării cazurilor în instanţele de judecată.