Nume
Parola
Vizualizări: 5090
„Women’s Business Club Moldova” se lansează la Bălţi
Balti, 19 Februarie 2013 — Vineri, 22 februarie se prevede a fi o zi memorabilă pentru femeile din oraşul Bălţi .

Pentru prima dată în istoria localității va fi organizată o petrecere inedită cu public şi program select  unde va fi lansat clubul femeilor de afaceri “Women’s Business Club Moldova”.

Evenimentul va culmina cu mesajul de susţinere şi încurajare  a Primei Doamne a Republicii Moldova, Margareta Timofti  şi de asemenea a Preşedintelui Clubului Internaţional al Femeilor din “Moldova International Women's Club of Moldova”, Marie Moser.

Invitata  serii va fi Angela Aramă, realizatoare, producătoare şi prezentatoare de Televiziune, din anul 2005 pînă în anul 2009 deputată în Parlamentul Republicii Moldova, fondatoarea  Şcolii de televiziune pentru copii, adolescenţi şi tineri (prima şcoală de acest gen din Republica Moldova).Laureată la numeroase concursuri din domeniul jurnalismului cu o activitate publicistică impresionantă şi autoare a mai multor cărţi .

Scopul Clubului rezidă în a furniza informaţiile necesare pentru a îmbunătăți perspectiva femeilor în viața sociala şi culturală, să  susţină interesele şi problemele lor variate, să organizeze  acţiuni de caritate şi schimb de experienţe cu alte cluburi din ţară şi de peste hotare. 

Considerăm că lansarea clubului de afaceri pentru femei “Women’s Buisness Club Moldova“ va avea un impact social pozitiv şi va fi de un real folos tuturor femeilor.


Pentru detalii:
Rodica Frecauţeanu,
„Women’s Buisness Club Moldova”
Tel: 079124353
Email: frecauteanu.r@gmail.com