Nume
Parola
Vizualizări: 4597
„Dialogul pentru soluţionarea problematicii transnistrene trebuie dezvoltat la nivelul celor mai importante instituții de stat – Parlament şi Guvern, inclusiv cu participarea societăţii civile şi medierea partenerilor internaţionali”
Chişinău, 8 Februarie 2013 — Dialogul pentru soluţionarea problemei transnistrene şi necesitatea aprofundării dimensiunii parlamentare a acestui dialog au fost subiectele cheie ale întâlnirii Vicepreşedintei Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, cu Ambasadorul Andrii Deshchytsia, Reprezentant Special al Preşedintelui în exerciţiu al OSCE, cu Șefa Misiunii OSCE în Moldova, Ambasadoarea Jenniffer Leigh Brush, şi Ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, Serhii Pyrozhkov.

În cadrul acestei întrevederi de la Misiunea Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europe de la Chişinău, Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a menţionat că dialogul pentru „soluţionarea problematicii transnistrene trebuie dezvoltat la nivelul celor mai importante instituții de stat – Parlament şi Guvern”.

„Mulţumesc partenerilor internaţionali, care susțin efortul Republicii Moldova de soluţionare a conflictului transnistrean şi, în mod special OSCE, care se implică activ în organizarea procesului de negocieri între Chişinău şi Tiraspol”, a afirmat Vicepreşedinta Parlamentului. „Salut sprijinul Ucrainei, ţară care a preluat în ianuarie 2013 Președinția OSCE şi a declarat printre priorităţile mandatului său reglementarea conflictelor prelungite prin reanimarea negocierilor şi promovarea măsurilor de încredere”.

Întrevederea de la sediul OSCE din Chişinău se înscrie drept răspuns la declaraţia recentă a Preşedintelui Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Jean-Claude Mignon, care a afirmat că „o implicare mai activă pe dimensiunea parlamentară poate impulsiona procesul discuţiilor şi poate contribui la soluţionarea conflictului transnistrean”.

Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, a menţionat în cadrul întrevederii cu diplomaţii OSCE şi ucraineni că „negocierile pentru soluţionarea conflictului transnistrean au nevoie de un nou impuls, iar Ucraina are suficientă experiență pentru a da acestui dialog o nouă dinamică şi a-l orienta spre etapa finală de negocieri pentru soluţionarea politică a conflictului”.

Liliana Palihovici a salutat propunerea Ambasadorul Andrii Deshchytsia de a dezvolta dialogul şi prin prisma consolidării relaţiilorşi schimburilor parlamentare moldo-ucrainene. „Este în interesul ambelor Parlamente să asigure securitatea hotarelor Republicii Moldova şi, respectiv, a Ucrainei. Deci, implicarea parlamentară este una necesară precum este necesară si participarea societății civile în acest dialog pentru integrarea teritorială a Republicii Moldova”, a spus Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova.