Vizualizări: 5178
Acordul de liber schimb aprofundat şi comprehensiv – implicaţii pentru sectorul agro-alimentar al R. Moldova
14 Decembrie 2012 — Grupul de lucru pe Agricultură, din cadrul proiectului Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană, a prezentat joi, 13 decembrie, aspecte privind poziția Moldovei în negocierea ofertelor tarifare pentru produsele agro-industriale în cadrul Acordului de Liber Schimb cu UE.
Responsabili din cadrul instituţiilor guvernamentale şi sectorului asociativ au discutat pe marginea avantajelor şi dezavantajelor semnării Acordului de Liber Schimb cu UE pentru sectorul agro-alimentar. În urma prezentării indicatorilor de performanţă, a mecanismelor de protecţie a produselor agro-alimentare, grupul de lucru a elaborate câteva recomandări ce urmează a fi înaintate autorităţilor centrale responsabile de implementarea reformelor şi recomandărilor Uniunii Europene pentru Republica Moldova pentru a ajusta cadrul legislativ.
Potrivit experţilor, sectorul agro-alimentar este cel mai expus eventualei semnări a ALSAC. Cauza de bază a acestei situații ține de competitivitatea redusă a sectorului agro-alimentar național. În prezent, randamentele în agricultura locală sunt cu mult sub media europeană, iar în comparaţie cu unele state ale UE, acestea sunt mai reduse de 2-3 ori.
“Se atestă un "handicap" al factorilor ce determină competitivitatea sectorului: dotarea proastă a sectorului cu capital, utilizarea unor practici primitive în derularea afacerilor, utilizarea schemelor inechitabile de intermediere comercială (ce cauzează o distribuire ineficientă a veniturilor și amplifică deficitul de surse financiare la producători), etc. În același timp agricultura este destul de sensibilă la condițiile climaterice”, a subliniat expertul IDIS “Viitorul”, Alexandru Fala.
“În R. Moldova doar 27% din persoanele angajate sunt implicate în agriculură. Sectoarele cu cele mai bune progrese, care se pot adapta cerinţelor UE sunt sectorul horticol (mere, pere, roşii, cereale), cel viti-vinicol (struguri şi băuturile alcoolice din struguri), l produselor din carne de pui şi ouă. Rezultate mai slabe sunt înregistrate în sectorul produselor din carne de ovine, bovine şi porcine. De asemenea, un alt sector sensibil este cel al zahărului produs în R. Moldova”, a explicat Tudor Robu, şef direcţie MInisterul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
În acest context, pentru a reduce riscurile semnării Acordului, Ministerul Agriculturii şi cel al Economiei au propus o serie de instrumente de protecţie: Produse excluse de liberalizare; Contingente tarifare; Diminuarea treptată sau parțială a tarifelor; Instrumentul de salvgardare; Stabilirea pentru unele produse a perioadei de tranziție de 10 ani (prerogativa RM).
Prezenţi la eveniment, unii producători au solicitat reprezentanţilor Ministerului Agriculturii revizuirea Strategiei de reducere a cheltuielilor de producere.
Republica Moldova şi Uniunea Europeană (UE) sunt în proces de negociere a Acordului privind instituirea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC). Acordul presupune anularea sau reducerea treptată a tarifelor vamale de către ambele părți.
Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova.
Pentru mai multe detalii contactaţi coordonatorul relaţii publice al IDIS “Viitorul”, Diana Lungu la numărul de telefon 0 22 221844 sau diana.lungu@viitorul.org

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33