Vizualizări: 4255
Moldova Eco Energetica și-a desemnat câştigătorii ediției 2012
CHISINAU, 7 Decembrie 2012 — Moldova Eco-Energetica, cel mai mare concurs de premiere a iniţiativelor de succes în sectorul energiei regenerabile şi eficienţei energetice din Republica Moldova, şi-a desemnat astăzi câştigătorii în cadrul unei ceremonii – Gala Moldova Eco-Energetică.
„Valorificarea surselor regenerabile de energie şi sporirea eficienţei energetice sunt o prioritate pentru Republica Moldova. Este o reformă ce are ca finalitate sporirea securităţii energetice a ţării, reducerea dependenţei de importuri, crearea de noi locuri de muncă şi nu în ultimul rând protecţia mediului ambiant. Salut iniţiativa lansării competiţiei de premiere a celor mai notabile realizări în utilizarea şi promovarea energiei regenerabile şi din sectorul eficienţei energetice. Sunt convins că exemplele de succes promovate îi vor încuraja pe alţii să le urmeze exemplul”, a declarat Vlad Filat, Prim-Ministrul Republicii Moldova, la Gala Moldova Eco-Energetică.
La ceremonie au participat peste 300 de invitaţi, reprezentanţi ai conducerii de vârf a Republicii Moldova, miniştri, ambasadori, reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale, sectorului privat, mediului academic şi societăţii civile.
„Mă bucur că prima ediţie de premiere Moldova Eco Energetică are loc în anul 2012, declarat de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, drept an al Energiei Durabile pentru Toţi, iniţiativă la care au aderat 60 de guverne printre care şi cel al Republicii Moldovei”, a declarat Cihan Sultanoglu, Administrator adjunct şi Director Regional pentru Europa şi CSI al Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. „Cu toţii ne-am propus să oferim oamenilor accesul la servicii moderne din sfera energetică, să reducem semnificativ intensitatea consumului de energie şi să dublăm consumul de energie din surse regenerabile la nivel global”.
11 premianţi – persoane fizice, întreprinderi, instituţii publice, ONG-uri – au fost declaraţi drept campioni ai sectorului eco-energetic din Republica Moldova:
• Cel mai bun Proiect în Energia Solară: Ecowatt Impex SRL
• Cel mai bun Proiect în Energia Eoliană: Universitatea Tehnică din Moldova
• Cel mai bun Proiect în Energia Geotermală: Sergiu Cocârlă
• Cel mai bun Proiect în Biomasă: Agrobiobrichet SRL
• Cel mai bun Proiect în Biogaz: Vasile Moraru
• Cel mai bun Proiect de Eficienţă Energetică în sectorul public: Spitalul public din Orhei
• Cel mai bun proiect de Eficienţă Energetică în sectorul privat: Laiola SRL
• Cea mai bună Iniţiativă de Comunicare: Ion Muntean
• Cea mai bună Iniţiativă Educaţională: Universitatea Tehnică din Moldova
• Cea mai bună Iniţiativă a Tinerilor: Gutta Club
Competiţia, desfăşurată în perioada 1 iulie – 20 septembrie, a adunat peste 65 de dosare care au fost analizate de grupe de experţi în două etape: examinarea dosarului şi vizita în teren. „Dacă anul trecut spuneam că Moldova Eco-Energetică este un apel la acţiune, în sensul eficienţei energetice, acum mă bucur pentru amploarea pe care a luat-o această competiţie. În spatele dosarelor înscrise în competiţie stă o industrie întreagă pe care am reuşit performanţa să o lansăm pe parcursul acestui an”, a declarat viceprim-ministrul Valeriu Lazăr, Ministru al Economiei.
„Succesul oricărei reforme urmează a fi măsurat în final nu doar de autorităţi, ci de fiecare membru al societăţii. Atunci când cetăţenii de rând, sectorul privat şi societatea civilă lansează iniţiative ce merg mână în mână cu eforturile Guvernului de a reforma sectorul energetic, atunci putem vorbi despre reforme adevărate. Istoriile de succes ce sunt premiate astăzi sunt una din aceste dovezi”, a declarat Dirk Schuebel, şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Moldova Eco Energetică este organizată de Ministerul Economiei şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică la iniţiativa Proiectului Energie şi Biomasă din Moldova, finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanţat, implementat de PNUD Moldova.
Competiţia Moldova Eco Energetică pentru 2013 va fi lansată în prima jumătate a anului viitor. Mai multă informaţie despre Moldova Eco-Energetică aflaţi pe www.aee.md
Pentru mai multe informaţii: Ina Prisăcaru-Zglavuţă, specialist în comunicare şi mass media, Proiectul Energie si Biomasă, Tel: (+373 69)141006, ina.zglavuta@undp.org

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33