Nume
Parola
Vizualizări: 3980
UE şi Rusia – aliaţi naturali sau parteneri vitali...
3 Decembrie 2008 — Summitul UE-Rusia de la Nisa (14 noiembrie recent) a dat peste cap planurile statelor membre ale UE (Polonia, Lituania, etc.) care după războiul din Caucaz insistau asupra necesităţii îngheţării pe termen lung a relaţiilor ruso-comunitare. În cadrul acestei întruniri Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy a recunoscut faptul că forţele militare ruse nu s-au retras de pe toate teritoriile georgiene, după cum prevede acordul de încetare a focului sau aşa numitul Plan “Medvedev-Sarkozy”. Nerespectarea acestei condiţii era considerată o piedică serioasă pentru eventuala relansare a dialogului privind noul acord de parteneriat dintre UE şi Rusia. Însă realpolitika „greilor” europeni (Franţa, Germania, Italia) a dat prioritate unor obiective de altă natură. Semnificaţia noului acord ruso-comunitar pentru UE Criza din Caucaz a atras atenţia asupra faptului că Rusia „putinistă” trebuie abordată de urgenţă într-un mod cât mai complex, nu doar prin prisma oportunităţilor, avantajelor şi riscurilor derivate din economie, hidrocarburi, afaceri internaţionale (dosarul iranian, Orientul Apropiat etc.), dar în mod special şi prioritar reieşind din ameninţările militare la adresa securităţii regionale (europene). Din considerentul riscurilor pe termen mediu şi lung generate de comportamentul “agresiv” al Rusiei, Bruxellul s-a decis să-şi flexibilizeze relaţia faţă de Moscova. Uniunea Europeană conştientizează faptul că noul acord de parteneriat bazat pe formarea celor patru „spaţii comune” (securitatea externă; economia şi mediul înconjurător; libertatea, securitatea şi justiţia; cercetările, educaţia şi componenta culturală) sunt esenţiale pentru ca aceasta să poată supraveghea şi respectiv anticipa careva acţiuni ale Rusiei (în special în termeni de securitate externă). Demararea negocierilor (la nivel de grupuri de negociatori) sunt preconizate pentru luna decembrie a.c., ceea ce confirmă existenţa unui interes major din partea UE de a pune bazele unui nou cadru juridic pentru o relaţionare mai productivă cu Rusia. Totodată, contextul internaţional este favorabil pentru a lansa un parteneriat bilateral echitabil care să cuprindă elementele sistemului multipolar care se cristalizează inclusiv datorită UE şi Rusiei. Colaborarea bilaterală în domeniul securităţii externe, în conformitate cu viitorul acord, are o semnificaţia majoră pentru afirmarea UE în tandem cu Rusia în calitate de actori internaţionali importanţi. În acest sens, deja există înţelegeri contractuale între Bruxelles şi Moscova privind implicarea ultimei în vederea sprijinirii tehnice a misiunii de menţinere a păcii desfăşurată sub egida europenilor. De asemenea, conducerea rusă a acceptat invitarea observatorilor europeni pentru stabilizarea şi monitorizarea situaţiei în Georgia. De fapt, atât europenii, cât şi ruşii deja dezvoltă şi realizează diverse parteneriate care vor fi reflectate în viitorul Acord bilateral. De aceea, pentru a îmbunătăţi capacităţile de colaborare dintre aceşti actori este nevoie de semnarea documentului în cauză. Problema energetică figurează, de asemenea, pe agenda negocierilor privind noul acord. Maturitatea politică de care a dat dovadă UE în timpul conflictului militar din Georgia a scos în evidenţă potenţialul enorm (care însă este „conjunctural”) de care dispune Bruxellul în politica externă, dar şi în relaţie cu Rusia. Rapiditatea şi eficienţa cu care aceasta a operat pentru a detensiona Caucazul indică asupra faptului că UE ar putea să fie la fel de operativă şi în chestiunile energetice. Prin urmare, la nivel european se conturează percepţia că dependenţa energetică faţă de hidrocarburile ruseşti ar putea fi diminuată în viitor graţie unui acord strategic cu Rusia (această poziţie este însă difuză deoarece Rusia nu este întru totul cooperantă, de exemplu, în ceea ce priveşte respectarea angajamentelor „Planului: Medveded-Sarkozy” sau faptul că aceasta nu-şi poate asuma pe deplin angajamentul privind siguranţa livrărilor de gaze naturale către consumatorii europeni, din cauza disputelor cu statele ex-sovietice care le tranzitează). Sistemul de securitate pan-european şi declaraţiile preşedintelui Medvedev despre instalarea complexelor de rachetă „Iskander” în regiunea rusească Kaliningrad, drept răspuns la elementul scutului anti-rachetă american preconizat pentru Europa Centrală (Polonia şi Cehia), sunt alte două motive pentru care UE este cointeresată în stabilirea unor relaţii reînnoite cu Rusia. Or, integrarea şi uniformizarea poziţiei politice în privinţa securităţii europene, în contextul recunoaşterii Kosovo, conflictului din Caucaz şi efectelor lor colaterale etc., pot fi atinse prin stabilirea unor reguli de joc comune general acceptabile de partea europeană şi cea rusă. În orice caz, acest acord este o necesitatea vitală pentru relaţia dintre Bruxelles şi Rusia, asigurând interacţiune politică, integrarea economică şi socială, dar în mod special o mai mare predictabilitate şi coordonare ale acţiunilor celor două părţi pe viitor. Logica Rusiei în relaţiile cu UE În comportamentul UE din ultima perioadă se observă o tendinţă concesivă în raport cu Rusia, care ar putea fi dictată de imperativul acordului ruso-comunitar considerat de o importanţă majoră de către Germania, Franţa şi Italia. Astfel, de Rusia se va ţine cont şi atunci când va fi lansat Parteneriatul Estic (conform EuObserver, în introducerea documentului proiectului în cauză se menţionează că iniţiativa polono-suedeză trebuie văzută ca element complementar la relaţiile bilaterale ruso-comunitare). De altfel, anterior Rusia a dat câteva aprecieri critice vizavi de acest Parteneriat, iar în cadrul noii strategii de politică externă ruseşti statele incluse în acest proiect european sunt prezentate ca părţi componente ale sferei de interes privilegiat a Moscovei (Ucraina, RM, statele caucaziene, Belarus). Probabil, pentru a preîntâmpina repetarea cazului georgian, dar şi pentru a fortifica securitatea şi stabilitatea la frontierele sale estice, UE a acceptat un fel de divizare a responsabilităţilor pentru Europa de Est cu Rusia (acest demers este elucidat în unul din cele patru „spaţii comune” pe care Moscova şi Bruxellul vor să le genereze prin noul Acord de parteneriat). Integrarea europeană a acestei regiuni nu este percepută de Rusia ca un pericol la adresa intereselor sale geo/politice, decât numai dacă acest proces nu va contraria relaţiile republicilor ex-sovietice cu Moscova. În viziunea autorităţilor ruse, apropierea acestei regiuni de UE nu trebuie ... continuarea poate fi accesată pe www.cenusadi.wordpress.com