Nume
Parola
Vizualizări: 2691
Declaraţia deputatului în Parlamentul României Tudor Panţîru, ales în Colegiul nr. 2 din Europa de Est şi Asia
Chişinău, 3 Decembrie 2008 — Stimaţi compatrioţi, dragi prieteni, Vă aduc cele mai sincere mulţumiri pentru efortul pe care l-aţi depus la alegerea mea în Parlamentul României. Vreau să menţionez în mod deosebit aportul Partidului Liberal Democrat din Moldova, care a fost alături de mine din prima clipă şi a avut toată deschiderea pentru candidatura mea. De asemenea, vreau să mulţumesc prietenilor, colegilor, tuturor celor care au avut încredere în mine. În Parlamentul României îi voi reprezenta pe toţi românii din Republica Moldova şi din ţările învecinate, iar întreaga mea activitate va fi îndreptată spre realizarea programului electoral, care prevede adaptarea cadrului legal în vederea reparării nedreptăţilor istorice şi aducerea românilor basarabeni mai aproape de Ţară, iar Ţara mai aproape de ei. Pornind de la faptul că toate partidele politice participante la scrutinul din Colegiul nr. 2 au promovat ideea modificării legii cetăţeniei, vreau să cred că în Parlamentul României va fi posibil un consens general în această chestiune, care să conducă la rezolvarea ei în beneficiul tuturor românilor. Vă asigur că, aşa cum v-am promis în campania electorală, voi reprezenta cu profesionalism şi demnitate interesele Dvs. şi voi insista, chiar din primele zile de activitate, ca problemele românilor basarabeni să se afle pe agenda priorităţilor Parlamentului României. Încă o dată vă mulţumesc şi vă doresc sărbători fericite! Cu dragoste şi profund respect, al Dumneavoastră Tudor Panţîru