Nume
Parola
Vizualizări: 3751
Un nou Incubator de Afaceri in R.Moldova
26 Noiembrie 2012 — La 23 noiembrie curent, la ora 11.00, a avut loc deschiderea oficială a Incubatorului de Afaceri din or. Rezina, strada Sciusev 9\3.

La ceremonia de deschidere au participat Domnul Valeriu LAZĂR, viceprim-ministru, ministrul economiei; Şeful Secţiei Politică şi Economie a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Dl Wicher Slagter, reprezentanţii autorităţilor publice centrale şi locale, mediului de afaceri, comunităţii locale, reprezentanţii proiectelor internaţionale, mass-media.

Incubatorul de afaceri din Rezina (IAR) reprezintă o instituţie, care oferă antreprenorilor cu idei de afaceri viabile şansa de a le realiza într-un mediu potrivit. Companiile rezidente beneficiază de spaţii de producere şi oficii la preţuri reduse, consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ la achiziţionarea echipamentului, costuri de administrare reduse, alte facilităţi şi avantaje.

Ministrul Economiei dl. Valeriu Lazăr în discursul său a menţionat că dezvoltarea Incubatoarelor de afaceri este sprijinită prin programul UE de suport sectorial „Stimularea Economică în Zonele Rurale” şi este un instrument foarte bun de încurajare a afacerilor în R. Moldova, dar şi o metodă de educare a spiritului antreprenorial în societate. ”Este foarte important la acest moment să consolidăm sectorul privat, să-l dinamizăm, să-l facem competitiv, aşa încât să aibă impact şi pentru cetăţenii noştri de pe celălalt mal al Nistrului. Din acest punct de vedere deschiderea unui incubator aici, la Rezina, este un pas spre multiplicarea acestei practici şi în stânga Nistrului. De aceea preconizăm lansarea unui incubator de afaceri în primele luni ale anului viitor şi la Coşniţa, Dubăsari. Cred că este datoria noastră morală să ne susţinem cetăţenii din Transnistria să-şi dezvolte afacerile. Atunci când intreprinderile incubate vor ajunge la un nivel de stabilitate şi autonomie, acestea vor putea părăsi Incubatorul şi vor funcţiona în continuare pe cont propriu, făcând faţă concurenţei şi pe termen lung” – a declarat ministrul Economiei în adresarea sa către antreprenori.

De asemenea, Şeful Secţiei Politică şi Economie a Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, dl. Wicher Slagter, a acentuat că deschiderea Incubatorului de Afaceri din Rezina reprezintă un suport important pentru dezvoltarea IMM-urilor din Moldova.

Incubatorul de Afaceri din Rezina deţine o suprafaţă de 1 600 metri pătraţi şi găzduieşte pentru început 15 companii, inclusiv întreprinderi orientate spre producere, care vor crea, ca rezultat, cel puţin 60 locuri noi de muncă.
Domeniile de activitate ale agenţilor economici rezidenţi ai Incubatorului de Afaceri din or. Rezina sunt următoarele: servicii de consultanţă în domeniul tehnologiilor informaţionale şi studierii limbilor engleză şi franceză; prestarea serviciilor de publicitate; confecţionarea articolelor de vestimentaţie; prestarea serviciilor turistice; servicii de cosmetologie; servicii de proiectare şi amenajare a spaţiilor verzi; servicii de alimentaţie publică; servicii de deservire a aparatelor de casă; servicii de elaborare a proiectelor în construcţii; confecţionarea mobilei; confecţionare de uşi şi ferestre termopan; servicii de contabilitate.
Menţionăm, că în anul 2012 se vor crea încă două incubatoare de afaceri în raioanele Sîngerei şi Dubăsari.

La moment, se finisează procesul de renovare a clădirii pentru Incubatorul de Afaceri din Raionul Dubăsari.

În contextul expuse, Guvernul Republicii Moldova apreciază rolul sectorului IMM la dezvoltarea economiei naţionale. Experienţa Uniunii Europene ne demonstrează că sectorul IMM poate avea o contribuţie substanţială la realizarea PIB-ului, crearea de noi locuri de muncă, diversificarea pieţei cu mărfuri şi servicii, stimularea exporturilor.

Notă: Incubatorul de Afaceri din Rezina este al 3-lea incubator creat cu suportul financiar al UE, în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport Sectorial ,,Stimularea Economică în Zonele Rurale”, în concordanţă cu priorităţile Guvernului RM de creare a infrastructurii de suport în afaceri adecvate necesităţilor mediului de afaceri, preponderent în zonele rurale.