Nume
Parola
Vizualizări: 2323
Expoziția ”Fabricat în Moldova - 2013” își propune să adune într-un singur loc toate sectoarele economiei naționale
Chisinau, 20 Noiembrie 2012 — Expoziția universală ”Fabricat în Moldova - 2013”, organizată de Camera de Comerț și Industrie, își propune să adune într-un singur loc toate sectoarele economiei naționale. Ediția a XII-a a expo-târgului va avea loc în perioada 30 ianuarie - 02 februarie 2013, la Chișinău. Tradițional, evenimentul se va desfășura sub patronajul Guvernului și în colaborare cu Ministerul Economiei, a spus vicepreședintele CCI Vladimir Didilica, marți, 20 noiembrie 2012, în cadrul ședinței comitetului organizatoric.
Sursa citată a informat că, pe o suprafață expozițională totală de peste 1800 m.p., se preconizează să își prezinte produsele și serviciile circa 300 de companii, organizații, asociații și instituții din diverse sectoare ale economiei și din diferite regiuni ale țării. ”Raioanele republicii, printre care se numără Criuleni, Anenii Noi, Hâncești, Edineț, Călărași, precum și UTA Găgăuzia, vor organiza standuri colective ale agenților economici din regiuni. Deja 15 raioane au anunțat intenția de a participa cu standuri comune la cel mai mare eveniment expozițional al anului”, a menționat Vladimir Didilica.
La invitația Camerei de Comerț și Industrie, la ”Fabricat în Moldova - 2013” vor participa camere de comerț și industrie din Belarus, Ucraina, Federația Rusă și România, la standurile cărora vizitatorii și participanții vor putea lua cunoștință de ofertele comerciale ale companiilor din țările respective.
În cadrul ședinței comitetului organizatoric a fost aprobat planul de acțiuni al evenimentului. Marina Petrov, director al Direcției Expoziții și Târguri a CCI, a spus că, programul de afaceri al manifestării include Târgul locurilor de muncă, Bursa contactelor de afaceri, seminare, mese rotunde etc. ”La ediția curentă, în premieră, planificăm să desfășurăm Târgul de produse proaspete, unde vizitatorii vor putea achiziționa direct de la producătorii locali mere, pere, struguri, murături și dulcețuri, mâncăruri tradiționale specifice diferitor regiuni ale țării.
La expoziție vor fi prezentate produse autohtone: alimente și băuturi, articole textile, încălțăminte, bunuri de larg consum, suvenire, mobilă, covoare, utilaje, instalații, aparate, proiecte investiționale, inclusiv pentru IMM, mijloace de transport pentru sectorul agricol etc”.
Tradițional, cele mai reușite exponate și standuri vor fi premiate cu Medalia de Aur a Expoziției ”Fabricat în Moldova”.
Expoziția națională ”Fabricat în Moldova” are scopul de a contribui la creșterea potențialului economic al sectorului real al economiei, dezvoltarea antreprenoriatului și comerțului.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook