Vizualizări: 4870
Protecţia concurenţei în vizorul jurnaliştilor
29 Octombrie 2012 — 17 jurnalişti, reprezentanţi ai instituţiilor de presă naţionale şi locale, au participat la un curs de instruire organizat de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) pe 26-27 octombrie.
Timp de două zile, Claudia Pîrvoiu, jurnalistă şi expertă pe probleme economice din România, le-a vorbit participanţilor despre protecţia concurenţei într-o economie de piaţă funcţională, despre diverse practici anticoncurenţiale, ajutorul de stat şi politica de clemenţă, prin multiple exemple şi studii de caz.
În timpul discuţiilor, experta Claudia Pîrvoiu a constatat că în presa din Republica Moldova există foarte puţine materiale care să reflecte această tematică: „La o simplă căutare pe google, descoperi că nu prea găseşti articole despre concurenţă, doar materiale superficiale care nu tratează adevăratele probleme ce ţin de acest domeniu. Iată de ce este foarte necesară o mediatizare cât mai largă şi cât mai bine documentată a concurenţei loiale şi a beneficiilor acesteia”, a mai adăugat Pîrvoiu. Participanţii au apreciat cursul de instruire drept foarte util: „Domeniul concurenţei este unul foarte sensibil în condiţiile în care în Republica Moldova pe majoritatea pieţelor există poziţii dominate şi înţelegeri de cartier, de aceea o bună documentare, pe care am obţinut-o la training, este foarte necesară pentru a înţelege mai bine cum funcţionează sistemul din interior şi cum pot fi soluţionate problemele ce vizează monopolul de piaţă al agenţilor economici”, a spus Victor Ursu, reporter, 24h.md.
La deschidere a fost prezent şi Octavian Calmîc, viceministru al Economiei care a răspuns la o serie de întrebări ale jurnaliştilor.
Menţionăm că acest curs de instruire este al cincilea din şase ce vor fi organizate până la finele anului. Cursurile îşi propun să consolideze cunoştinţele jurnaliştilor în domeniul economic. Ultimul curs de instruire va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie.
Pentru a afla mai multe detalii despre cursurile precedente, vedeţi legăturile de mai jos.
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=744&Itemid=1
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=737&Itemid=1
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=726&Itemid=1
http://www.ijc.md/index.php?option=com_content&task=view&id=713&Itemid=1
Programul de instruire a fost organizat în cadrul proiectului Corporației Financiare Internaționale (IFC) ”Reforma Climatului Investiţional în Moldova", realizat de Centrul pentru Jurnalism Independent în perioada iunie– decembrie 2012, la iniţiativa Ministerului Economiei în parteneriat cu Guvernul Suediei.

Autor: Centrul pentru Jurnalism Independent
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33