Nume
Parola
Vizualizări: 6673
video | „Trainingul Mare în sănătatea adolescenţilor” la etapa a doua – raioanele Criuleni, Dubăsari şi Drochia
Holercani, 10 Octombrie 2012 — Etapa a doua a „Trainingului Mare în sănătatea adolescenților”, care a întrunit specialiștii din asistenţa medicală primară şi instituțiile de învățământ din raioanele Criuleni, Dubăsari şi Drochia, a ajuns la final. Sesiunile de instruire sunt organizate de către Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău şi Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Educaţiei şi cu susținerea Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC), în cadrul proiectului „Generaţie Sănătoasă”. Următoarea etapă a Trainingului Mare va avea loc la Bălţi, în perioada 29 octombrie – 19 decembrie 2012.

„Deși participanţii la training sunt adulți, atunci când sunt împreună se comportă ca nişte adolescenții: sunt curioși şi interesați. La unele teme ce vizează sexualitatea sau problemele intime devin, oarecum, rușinați. Unii recunosc deficitul de informaţie de care suferă şi spun: „Am ajuns la așa vârstă ca să aflu în sfârșit despre ceea ce adolescentul mă întreabă în fiecare zi”. Însă în aceste trei zile adulţii îşi schimbă atitudinea faţă de adolescenți, devin mai prietenoși şi mai deschiși”, acestea sunt mărturiile psihologului Alexandru Ciobanu din Cimișlia, formator naţional la „Trainingul Mare în sănătatea adolescenților”.



Cea de-a doua etapă a „Trainingului Mare în sănătatea adolescenților” a reunit 528 de cadre medicale şi educaţionale din raioanele Drochia, Dubăsari şi Criuleni. Trainingul durează câte trei zile pentru fiecare grup şi include Cursul „Conduita integrată a sănătăţii adolescenţilor” de care beneficiază medicii de familie şi asistente medicale din sectorul de asistenţa medicală primară. Paralel, se desfășoară Cursul „Promovarea sănătăţii adolescenţilor”, de care beneficiază persoanele resursă din şcoli – profesori, psihologi, asistente medicale din instituţiile de învăţământ.

Acesta este primul ciclu de traininguri de capacitare a specialiștilor de nivel primar în sănătatea adolescenților, planificându-se instruirea după acelaşi program a specialiştilor din toate raionale ţării. Prima serie de traininguri a avut loc în perioada 2-25 iulie 2012 pentru 971 de medici, asistente medicale şi profesori din localităţile raioanelor Soroca, Edineţ, Cimişlia şi Călăraşi. A doua serie de traininguri s-a desfăşurat între 24 septembrie şi 6 octombrie 2012 şi a întrunit 528 de specialiștii din raioanele Drochia, Dubăsari şi Criuleni. Următoarea serie de instruiri va avea loc la Bălţi în noiembrie-decembrie 2012 şi aceste Instruiri vor continua în 2013.

„Realizăm aceste instruiri pentru ca toţi adolescenţii din ţara noastră să beneficieze de servicii de sănătate adaptate nevoilor lor. La aceasta ne gândim atunci când ajutăm colegii noştri din regiuni să-şi îmbunătăţească cunoştinţele şi să-şi formeze deprinderile de comunicare eficientă cu adolescenţii”, a menționat Dr. Galina LEŞCO, coordonatoarea Proiectului „Generaţie Sănătoasă”, Şefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău.

„Instruim specialiștii de nivel primar pentru a asigura continuitatea şi durabilitatea serviciilor de asistenţă a sănătăţii adolescenţilor. Moderatorii trainingului sunt colegii noştri de la Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor, care au fost instruiţi în calitate de formatori naţionali. Ei sunt persoanele resursă care vor lucra în echipă cu specialiştii de la nivel primar. Astfel, se formează o coeziune între colegi şi se pune baza colaborării între Centrele de Sănătate Prietenoase Tinerilor şi profesioniştii de la nivelul primar al asistenţei medicale”, afirmă Dr. Galina LEŞCO.

„Trainingul Mare constituie doar primul pas în instruirea continuă a cadrelor medicale şi educaţionale. Mai departe urmează ședințele de învăţare colaborativă, care vor fi organizate în cadrul centrelor de sănătate prietenoase tinerilor din raioane, pentru a extinde şi aprofunda cunoştinţele obţinute la Trainingul Mare”, a menţionat Viorel BABII, managerul proiectului „Generaţie Sănătoasă”.

Aureliu BORŞ, medic de familie la Centrul de Sănătate din s. Dubăsari Vechi, r. Criuleni: „În centrul raional Criuleni funcţionează Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Vitamin”, care parţial soluționează problemele de sănătate ale tinerilor, însă asta e foarte puțin pentru un raion întreg: problema trebuie soluționată în teritoriu, în localități. Iată de ce acesta este un seminar foarte util pentru noi, medicii de familie”.

Eugenia BABALEU, medic la Centrul Medicilor de Familie din s. Pelinia, r. Drochia: „La centrul de sănătate, noi, medicii, trebuie să primim tinerii cu căldură, „să ne punem în locul lor”. Astfel lucrurile să vor schimba în bine pentru ei”.

Svetlana NICOV, director al Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Ana” din or. Drochia, formator național: „Revenim acasă pentru a elabora un plan de acţiune şi a desfăşura activităţi de instruire, informare, referire, examinare, testare şi iarăși referire atât în cadrul Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor, cât şi în instituțiile medicale şi cele de învăţământ din raionul nostru”.

Ludmila CAPCELEA, directorul Centrului Medicilor de Familie din Cimișlia, formator național: „Când e vorba despre sănătatea adolescenților, este foarte importantă colaborarea intersectorială. Cu atât mai importantă este această conlucrare atunci când e vorba de adolescenţii cu părinţi plecaţi. În cazul în care adolescenții sunt lăsați fără o supraveghere bună, noi, societatea, comunitatea medicală, partea socială şi cea educaţională, trebuie să ne unim forţele ca să umplem golul pe care îl simt adolescenții în ziua de astăzi. Astfel vom putea diminua acele problem majore pe care le au adolescenții, şi anume problemele de sănătate, problemele de confort psihic şi problemele de ordin social”.

Subiectele „Trainingului Mare”:
1. Importanţa sănătăţii adolescenţilor pentru sănătatea publică.
2. Adolescenţii şi tinerii cu nevoi speciale şi în stare de vulnerabilitate.
3. Standardele de calitate pentru Serviciile de Sănătate Prietenoase Tinerilor (SSPT).
4. Reţeaua de referinţă SSPT.
5. Dezvoltarea bio-psiho-socială a adolescenţilor.
6. Particularităţile interacţiunii dintre prestatorul de servicii de sănătate şi adolescent.
7. Importanţa respectării confidenţialităţii şi intimităţii.
8. Dereglările în dezvoltarea pubertară. Stările tranzitorii în adolescenţă.
9. Problemele sănătăţii sexual-reproductive (HIV/SIDA, sarcina precoce, etc.)
10. Problemele sănătăţii mentale (adicţii, violenţă, suicid, etc.).
11. Dereglările de nutriţie.

Formatorii naționali la etapa 2:
1.Svetlana Nicov, Director CSPT „Ana”, or. Drochia
2. Rodica Balan, Medic de familie, or. Drochia
3. Neliea Iucol, profesor educaţie fizică, or. Drochia
4. Vladimir Rotaru, psiholog, CSPT „Ana”, or. Drochia
5. Alexandra Iacub-Culava, medic, şefa CSPT „Vitamin”, or. Criuleni
6. Feodosia Pavlov, moaşă, CSPT „Vitamin”, or. Criuleni
7. Vera Moiseev, psiholog, CSPT „Vitamin”, or. Criuleni
8. Ecaterina Sorocan, şefa CSPT „Salve”, or. Edineţ
9. Marina Guc, psiholog, CSPT „Salve”, or. Edineţ
10. Svetlana Moroz, şefa CSPT „Tineri pentru Tineri”, or. Cimişlia
11. Ludmila Capcelea, director CMF, or. Cimişlia
12. Alexandru Ceban, psiholog, CSPT „Tineri pentru Tineri”, or. Cimişlia
13. Tatiana Morari-Rusnac, şefa CSPT „Pro-Viaţa”, or. Soroca
14. Lucreţia Trofimova, medic de familie, CMF or. Soroca
15. Iulia Pirlii, psiholog, CSPT „Pro-Viaţa”, or. Soroca
16. Lina Osoianu, psiholog, CSPT „Atis”, or. Bălţi
17. Elena Burlac, asistent social, CSPT „Atis”, or. Bălţi
18. Lilia Botnari, medic ginecolog, or. Bălţi
19. Elena Antoci, şefă secţie CMF Bălţi

Echipa de supervizori:
Natalia Gandrabur, Larisa Chirev, Anastasia Doroftei, Nadejda Bordian (Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor, „Neovita”, Chişinău).


Contacte:
Galina LEŞCO,
Preşedinta Asociaţiei „Sănătate pentru Tineri”,
str. Socoleni, 19, MD 2020, or. Chişinău, Republica Moldova,
tel.: (373.22) 40.66.34, tel./fax: (373.22) 40.66.32
info@neovita.md, www.neovita.md

# # #

INFORMAŢIE DE CONTEXT

Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, 70 la sută dintre decesele premature la adulţi sunt în general cauzate de deprinderi iniţiate în timpul adolescenţei. Ţinând cont de aceste statistici, Ministerul Sănătăţii a demarat procesul de extindere a serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor (SSPT) la nivel naţional. Aceasta presupune crearea Centrelor de Sănătate Prietenoase Tinerilor (SSPT) în toate raioanele Republicii Moldova. Astfel, Compania Naţională de Asigurări în Medicină, începând cu 2012, finanţează serviciile respective nou-create în toate raionale ţării. Eforturile Guvernului în cadrul acestui proces sunt susţinute de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) prin intermediul proiectului „Generaţie Sănătoasă”.

Până în martie 2014, serviciile de sănătate prietenoase vor fi create, cu suportul proiectului, la nivelul asistenţei medicale primare în 16 raioane (45%). Pentru realizarea acestui scop, profesioniştii din aceste 16 raioane sunt instruiţi în prestarea serviciilor de sănătate prietenoase, adică adaptate nevoilor adolescenţilor şi tinerilor.