Vizualizări: 3009
Proiectul Strategiei de Dezvoltare Regională Sud revizuit a fost aprobat de către CRD Sud
Cimişlia, 4 Octombrie 2012 — Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) în comun cu Agenția de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) au întrunit în ședință, miercuri, 03 octombrie curent, membrii Consiliului Regional de Dezvoltare Sud (CRD Sud). Ședința a fost organizată în vederea prezentării și aprobării proiectului Strategiei de Dezvoltare Regională Sud revizuit și a Planului Operațional Regional.
Agenția de Dezvoltare Regională Sud a inițiat, cu suportul Agenției Cehe de Dezvoltare, la începutul anului curent procedura de actualizare a Strategiei de Dezvoltare Regională Sud (SDR Sud). SDR Sud 2010-2016 în varianta actuală, reprezintă un document revizuit prin, actualizarea datelor statistice utilizate pentru analiza socio-economică a regiunii, sinteza şi analiza schimbărilor intervenite în domeniile prioritare SDR, progresele înregistrate în perioada de implementare a strategiei (2010-2012). În contextul revizuirii SDR Sud, s-a identificat un domeniu nou care necesită intervenţie - Eficienţa Energetică (EE). Astfel că priorităţile identificate în strategie sunt completate cu măsuri privind sporirea eficienţei energetice şi utilizarea surselor regenerabile de energie, obiectiv care se regăseşte şi în Strategia Naţională de Dezvoltare a Republicii Moldova 2012-2020.
Conform proiectului SDR revizuit până în 2016, Regiunea de Sud urmează să devină o regiune dinamică și prosperă, cu o economie eficientă și durabilă bazată pe o abordare inovatoare, cu o infrastructură fizică modernă, cu un capital uman dezvoltat, atractivă pentru investitori și turiști, ceea ce va asigura o calitate înaltă a vieții pentru locuitorii întregii regiuni. Până atunci, însă partea de sud a Republicii, rămâne cea mai slab industrializată și populată regiune și locuitorilor ei le revine cea mai grea misiune în vederea implementării Strategiei revizuite.
Directorul Direcției Generale Dezvoltare Regională (DGDR) a MDRC, Valerian BÎNZARU, care a transmis mesajul de salut din partea ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel RĂDUCAN a vorbit despre importanţa procesului de actualizare a SDR Sud cât şi despre elaborarea Planului Opraţional Regional:,,POR este acel instrument care pune în realizare ideile şi criteriile Strategiei pe care v-o propunem spre aprobare astăzi şi va da posibilitatea ca în următorii trei ani de zile să implementăm proiectele care au fost şi urmează a fi aprobate. Să sperăm că acest document de proiect să devină unul de un real suport şi să ne ghideze acţiunile astfel încât să reuşim să dezvoltăm regiunea".
Consiliul Regional pentru Dezvoltare Sud au votat în unanimitate aprobarea celor două documente care planifică activităţile instituţiei pentru următorii trei ani.Tot în cadrul şedinţei curente expertul internaţional în programare şi planificare, Colm McCIements şi Stela Corobceanu, consultant superior naţional în Dezvoltare Regională au vorbit despre activităţile nou planificate în cadrul proiectlui ,,Modernizarea serviciilor Publice locale în Republica Moldova".

Autor: Agenţia de Dezvoltare Regională Sud
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33