Nume
Parola
Vizualizări: 3256
Avocatul parlamentar Tudor Lazăr: Libertatea întrunirilor -esenţială pentru o participare activă şi deplină a persoanei în viaţa socială
Chisinau, 14 Septembrie 2012 — Libertatea întrunirilor sau dreptul de a se întruni este un drept politic accesibil tuturor, fiind considerat un drept fundamental. În virtutea acestui drept, un grup de persoane au posibilitatea să se întrunească într-un anumit loc în mod paşnic şi fără arme, licit şi în conformitate cu legea.

Acest drept este prevăzut de art. 20 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 21 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 11 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, regăsindu-se şi în Constituţia Republicii Moldova în art.40. Norma constituţională declară că mitingurile, demonstraţiile, manifestările, procesiunile sau orice alte întruniri sînt libere şi se pot organiza şi desfăşura în mod paşnic, fără nici un fel de arme. Legea specială în domeniu este Legea privind întrunirile nr. 26-XVI din 22.02.2008 care reglementează detaliat modul şi procedura desfăşurării întrunirilor, fiind prevăzută şi răspunderea pentru încălcarea prevederilor legale.

Trebuie menţionat că libertatea întrunirilor nu poate fi disociată de libertatea opiniei şi a exprimării, un alt drept fundamental protejat de Constituţie şi actele internaţionale din domeniu, fiind esenţiale pentru o participare activă şi deplină a persoanei în viaţa socială. Protejarea drepturilor indicate duce la încurajarea dialogului, înlăturarea actelor discriminatorii şi permite cunoaşterea mai profundă a problemelor cu care se confruntă societatea oferind posibilitate adoptării unor măsuri legate de apărarea drepturilor omului.

Atît libertatea de întrunire, cît şi libertatea de exprimare nu sînt drepturi absolute şi autorităţile, în unele cazuri, pot aplica restricţii care necesită a fi în corespundere cu normele constituţionale şi normele prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În virtutea Convenţiei, restricţiile impuse de autorităţi pot fi legale dacă ele sînt prevăzute de lege, au un scop legitim şi sînt necesare într-o societate democratică pentru atingerea acestui scop. Anume aceste trei cerinţe sînt analizate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci cînd este sesizată cu o anumită cauză.

Exercitarea drepturilor enunţate în unele cazuri, pot fi de conflict, deoarece întrunirile se desfăşoară în locuri publice şi pe căi publice, fapt ce poate nemulţumi o altă categorie de persoane, care nu împărtăşesc aceleaşi idei lansate de manifestanţi. Pentru împiedicarea unor ciocniri violente, atît organizatorii, cît şi organele administraţiei publice locale împreună cu forţele de menţinere a ordinii publice trebuie să ia măsurile corespunzătoare prevăzute de lege, deoarece aceste măsuri implică obligaţia pozitivă a autorităţilor privind apărarea integrităţii manifestanţilor. Cu mai multe ocazii am subliniat, dorind să reiterez că, pluralismul de opinii, nonviolenţa, toleranţa sînt valori supreme într-un stat democratic care necesită a fi respectate.