Nume
Parola
Vizualizări: 3000
S-a încheiat admiterea în învăţămîntul superior, Licenţă – ciclul I, sesiunea 2012 – Etapa a II-a
Chişinău, 14 August 2012 — Cele mai solicitate specialităţi, în acest an, au fost: specialităţile economice, dreptul, medicina, arhitectura, designul interior, relaţiile internaţionale, tehnologiile informaţionale, tehnologia şi managementul alimentaţiei publice, jurnalism, administraţie publică, turism, limbi moderne, psihopedagogia, istorie, psihologie, pedagogie preşcolară, pedagogia învăţămîntului primar.
Cele mai multe cereri, în raport cu numărul de înmatriculări oferite, au fost depuse la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică a Moldovei, Academia ”Ştefan cel Mare”, Academia Militară a Forţelor Armate, Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport, Universitatea de Stat din Tiraspol, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice etc.

Planul de admitere pentru ciclul I, licenţă, prevede, în acest an, 6745 de locuri cu finanţare bugetară, pentru învăţămîntul cu frecvenţa la zi şi 13920 de locuri prin contract, cu achitarea taxei de studii.
Cu excepţia Academiei „Ştefan cel Mare” MAI, Academiei Militară a Forţelor Armate „Al. cel Bun” şi a Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „N. Testemiţanu”, toate instituțiile de învățămînt superior au participat în turul II al sesiunii de admitere, în perioada 4-10 august.
Pentru Admiterea 2012 - Etapa a II-a au fost propuse 526 cu finanțare bugetară si 4229 - cu finanţare prin contract , cu achitarea taxei pentru studii.

După Etapa a doua de concurs au rămas neacoperite 1587 de locuri în instituţiile de învăţămînt superior de stat. Dintre acestea, 77 de locuri cu finanțare bugetară, 1510 – cu finanțare prin contract . În instituțiile private au rămas neacoperite, după etapa a II, 462 de locuri.
La USM au rămas neacoperite 272 de locuri, la 31 de specialităţi. Specialitățile cu cele mai multe locuri neacoperite sunt: educația civică, chimie, securitate ecologică, antropologie, filozofie, geologie, geografie, muzeografie, matematică, etc.
ASEM are neacoperite 252 de locuri, la 11 specialități. Specialitățile cu cele mai multe locuri neacoperite sunt: cibernetica si informatica economica, informatica aplicată, statisticã şi previziune economic, managementul informaţional, asistența socială, securitatea informaţională etc.

UPS„Ion Creangă” – neacoperite 268 de locuri, la 22 de specialităţi (informatică, educație civică, psihopedagogie, limbi și literaturi, arte plastice, istorie, design vestimentar, asistență socială, pedagogie socială, dans sportiv și modern etc.)

US „Alecu Russo” din Bălţi – neacoperite 351 de locuri, la 22 de specialităţi.

Universitatea de Stat din Tiraspol - neacoperite 202 de locuri (fizică, chimie, matematică, biologie).

Universitatea de Stat din Comrat – 3 locuri la buget la specialitatea Pedagogie preşcolară.

Universitatea de Stat din Taraclia – neacoperite 9 de locuri, la 3 specialităţi (limi și literaturi, pedagogia învățămîntului primar, muzica).
Institutul de Relaţii Internaţionale – 38 de locuri neacoperite, la 6 specialități ( limbi moderne, politologie, drept, relații internaționale).

Universitatea Agrară de Stat din Moldova – 192 de locuri neacoperite, la 20 de specialităţi ( agronomie, ecologie, horticultură, cadastru şi organizarea teritoriului, evaluarea imobilului, contabilitate, viticultură și vinificație, zootehnie, business și administrare, economie generală, turism etc.)