Nume
Parola
Vizualizări: 2395
Întrevederea Ministrului TIC, Pavel Filip, cu Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Ambasadoarea Jennifer Brush
CHIŞINĂU, 6 August 2012 — Ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Ambasadoarea Jennifer Brush. Discuțiile au vizat perspectivele de cooperare, precum şi problemele legate de activitatea grupului de lucru comun cu reprezentanţii autorităţilor de la Tiraspol privind serviciile poștale şi de telecomunicații.

Părţile au discutat despre agenda curentă a Ministerului, domeniile de interes comun, ţinând cont de Mandatul Misiunii OSCE în Republica Moldova şi de procesul de reglementare transnistreană.

Pavel Filip a declarat că dialogul pe segmentul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor trebuie să se axeze pe necesitatea de comunicare a locuitorilor regiunii transnistrene şi pe avantajele unui spaţiu de telecomunicaţii comun. Atunci, când cetăţenii vor sesiza avantajele şi beneficiile excluderii tuturor barierelor artificiale, va apărea presiunea socială care va determina spre cooperare autorităţile autoproclamate din această regiune, a menționat Ministrul.

La rândul său, înaltul oficial OSCE a subliniat faptul, că în viziunea Organizaţiei, comunicaţiile sunt clasate la necesităţile civile primordiale ale populaţiei din această regiune – libertatea circulaţiei şi accesul la informaţie. În acest sens, problemele care necesită a fi soluţionate primordial pe domeniul TIC între ambele maluri ale Nistrului ţin de armonizarea gestionării şi utilizării spectrului de frecvenţe radio, interconexiunea reţelelor de telefonie fixă şi mobilă.

În altă ordine de idei, un subiect de interes comun a fost procesul de pregătire a tranziţiei la televiziunea digitală în Republica Moldova. În acest context, părţile şi-au exprimat acordul, că politicile implementate în acest sens urmează să acopere necesităţile tuturor grupurilor vizate, atât din punct de vedere social, cât şi teritorial. Noile tehnologii implementate în acest domeniu vor diversifica serviciile, dar şi vor facilita accesul populaţiei la o televiziune de calitate mai înaltă şi un volum mai mare de programe TV.

De asemenea, părţile au atins subiectul perfectării actelor de identitate pentru cetățenii din regiunea transnistreană cu actele din sistemul naţional de paşapoarte, Ministrul Filip s-a referit la facilităţile de care beneficiază populaţia din raioanele de est ale Republicii Moldova în procesul de perfectare a buletinelor de identitate şi a paşapoartelor.

În concluzie, părţile au convenit să continue dialogul în această privinţă, să folosească la maximum şi în interes reciproc capacităţile existente de cooperare, Misiunea OSCE angajându-se să contribuie la facilitarea dialogului între instituţiile specializate pentru avansarea proceselor de reglementare a problemelor existente în domeniul TIC în relaţia cu autorităţile din raioanele de est ale Republicii Moldova.