Nume
Parola
Vizualizări: 3366
Declaraţia grupului de membri ai PCRM privind aderarea la Partidul Socialiştilor
17 Iulie 2012 — Noi, membrii Partidului Comuniştilor şi ai Organizaţiei de Komsomol, reprezentînd două organizaţii primare de partid din oraşul Comrat, venim cu declaraţia privind abandonarea Partidului Comuniştilor din Republica Moldova şi aderarea la Partidul Socialiştilor din Republica Moldova, din mai multe motive obiective.
Considerăm că, din cauza strategiei defectuoase a PCRM, societatea Moldovei s-a divizat. Din cauza incapacităţii partidului de a negocia, de a consolida electoratul de stînga (într-o perioadă complicată, acesta din urmă fiind «fragmentat» prin toate modalităţile posibile şi imposibile) şi de a lucra, împreună cu Partidul Socialiştilor, în numele unor valori enunţate în Statutele ambelor partide, Moldova s-a pomenit divizată. Calificăm drept inadmisibilă manifestarea instinctului de «autoconservare» de către PCRM, care încearcă să-şi păstreze poziţiile politice în detrimentul întregii societăţi moldoveneşti. Avem o atitudine respectuoasă faţă de PCRM, dar cursul politic, ales de partid, nu contribuie la dezvoltarea ţării noastre şi la păstrarea integrităţii statului (atunci cînd ţara este sfîşiată de tot soiul de Filaţi, Plahotniuci şi Ghimpleri).
Totodată, iniţiativele înaintate de Partidul Socialiştilor din Moldova cu privire la soluţionarea unor probleme complicate de ordin economic, social şi politic sînt foarte actuale şi sînt corelate cu viziunile noastre privind depăşirea crizei ce s-a declanşat în ţară. Făcînd cunoştinţă cu tezele socialiştilor cu privire la renaşterea Moldovei, discutînd cu liderul şi membrii partidului, ne-am convins că acel curs, adoptat de Partidul Socialiştilor, pentru reglementarea crizei politice, ameliorarea climatului social, va contribui la scoaterea ţării din situaţia creată, va oferi posibilitatea de a îmbunătăţi nivelul de trai al populaţiei Moldovei, de a soluţiona problemele economice. Prezenţa, în Partidul Socialiştilor, a unor astfel de valori precum libertatea de exprimare, pluralismul de opinii, unde cadrele în sine sînt privite drept nişte valori, ne va asigura posibilitatea amplă de a apăra interesele societăţii, şi nu pe cele de partid.
Avem convingerea că, fiind membri ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, noi, generaţia tînără, vom putea participa la viaţa politică a ţării, în general, şi a Găgăuziei, în particular.

Declaraţia este semnată de: Sarî Serghei, Cîlcic Alexandru, Topal Maxim, Dimitroglo Iurie, Leiciu Alexandru, Varban Galina, Sacalî Nicolae, Lambantov Dumitru, Fiodorov Fiodor, Soltan Anna, Slav Serghei, Ţeunova Tatiana, Terzi Serghei, Dimitroglo Maria, Sivoconi Roman.