Nume
Parola
Vizualizări: 3254
ANUNŢ privind demararea consultărilor publice pe marginea Strategiei de Comunicare privind Apele de Suprafaţă
Chişinău, 16 Iulie 2012 — În contextul informării publicului larg referitor la necesitatea protecţiei apelor de suprafaţă, OT Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova în colaborare cu Centrul Naţional de Mediu demarează procesul de consultări publice a Strategiei de Comunicare privind Apele de Suprafaţă, document elaborat de OT Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova în cadrul proiectului „Consolidarea Societăţii Civile din Moldova pentru un Mediu Îmbunătăţit” implementat de Milieukontakt International.
Misiunea Strategiei este comunicarea eficientă cu toţi partenerii sociali din districtul hidrogragic pentru promovarea unui management integrat al apelor de suprafaţă. Totodată, acest document presupune transparenţă şi eficienţă astfel încât partenerii sociali şi instituţionali să cunoască starea reală şi problemele identificate privind calitatea şi cantitatea apei în râurile mici şi mijlocii şi să-şi asume responsabilitatea de a informa populaţia referitor la necesitatea şi măsurile de protecţie a apelor de suprafaţă.
Scopul consultărilor este de a îmbunătaţi Strategia, astfel încît aceasta să prezinte o viziune consolidată, de consens a autorităţilor administraţiei publice locale, a organizaţiilor nonguvernamentale, reprezentanţilor mass-media, instituţiilor educaţionale şi a tuturor membrilor societăţii.
Toate sugestiile şi recomandările pentru îmbunătăţirea Strategiei sunt binevenite şi sunt aşteptate la adresa de e-mail: alla.vacarciuc@gmail.com pînă la data de 26 iulie 2012. Persoană de contact: Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu, tel: 022 83 67 27, gsm: 060176393


Strategia de Comunicare privind Apele de Suprafaţă, a fost elaborată de către OT Chişinău a Mişcării Ecologiste din Moldova în cadrul proiectului „Consolidarea Societăţii Civile din Moldova pentru un Mediu îmbunătăţit” implementat de Miliekontakt International prin prisma programului MATRA a Guvernului Olandei.