Nume
Parola
Vizualizări: 3378
Tineri din mai multe localităţi au învăţat să scrie proiecte pentru comunităţile lor
26 Iunie 2012 — Tineri din mai multe localităţi ale Moldovei au aflat cum se scrie un proiect pentru a-l putea ulterior implementa în comunităţile lor.

Seminarul de instruire a avut loc sâmbătă, 23 iunie, în cadrul proiectului "Implicarea tinerilor lideri în procesul de luare a deciziilor la nivel local în Republica Moldova". Proiectul este implementat de către IDIS Viitorul şi AGORA CE cu susţinerea financiară a Ministerului de Externe al Cehiei, Programul Transition și urmărește motivarea tinerilor de a participa la procesul de luare a deciziilor la nivel local.

„Tinerii au avut posibilitatea să afle ce este un proiect, cum se scrie acesta corect şi mai ales, cum să formuleze un buget raţional”, a precizat coordonatorul proiectului, Ghenadie Mocanu.

Participanţii şi-au formulat obiectivele, scopurile şi activităţile pentru proiectele propuse la seminarul precedent. Aceştia au prezentat idei de proiecte privind dezvoltarea comunităţilor pe mai multe segmente, printre care: amenajarea stadionului pentru petrecea timpului liber a tinerilor (Negureni); orientarea profesională a tinerilor (Horodişte); amenajarea muzeului satului (Mihailovca); jocuri intelectuale “Ce Unde Când” (Cantemir); amenajarea estetică a comunităţii (Sipoteni); crearea unui club de orientare profesională (Teleneşti);

Seminarele au loc în fiecare sâmbătă, până la sfârşitul lunii iunie.

Pentru mai multe informaţii, contactaţi: Coordonatorul proiectului, Ghenadie Mocanu, tel: 221844, e-mail ghenadie.mocanu@viitorul.org