Vizualizări: 3626
Guvernul şi societatea civilă vin cu recomandări privind ajustarea produselor fito-sanitare la cerinţele UE
12 Aprilie 2012 — Grupul de lucru pe Comerţ, Servicii, Concurenţă din cadrul proiectului Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană a prezentat joi, 12 aprilie, o serie de recomandări privind aplicarea standardelor sanitare şi fito-sanitare pentru produsele locale.
Această problemă reprezintă un aspect important în procesul de negocieri cu Uniunea Europeană şi necesită adoptarea unei poziţii comune atât din partea factorilor guvernamentali, cât şi din partea societăţii civile, mediului de afaceri etc.
Responsabili din cadrul instituţiilor guvernamentale şi sectorului asociativ au discutat pe marginea lacunelor în reformarea prevederilor legislative. Ulterior, recomandările vor fi înaintate autorităţilor centrale responsabile de implementarea reformelor şi recomandărilor Uniunii Europene pentru Republica Moldova.
Principalele recomandări fac referire la următoarele aspecte:
• Considerarea sănătăţii şi a principiului “Sănătate în toate politicile” la elaborarea şi implementarea legislaţiei şi a politicilor în domeniul alimentaţiei, nutriţiei, inclusiv reorganizării sistemului de siguranţă a alimentelor.
• Îmbunătăţirea colaborării intersectoriale în domeniu şi soluţionarea problemelor identificate.
• Implicarea mai activă a consumatorilor în elaborarea noilor reglementări şi politici în domeniu.
• Fortificarea capacităţilor instituţionale de protecţie şi promovare a sănătăţii în raport cu factorul alimentar, inclusiv în vederea comunicării riscurilor către consumator.
• Asigurarea informării corecte, inteligibile şi oneste a consumatorului de către producător.
„În prezent, în R. Moldova există multe goluri normative privind siguranţa produselor alimentare şi încă nu am scăpat de povara bolilor infecţioase legate de consumul produselor alimentare. Multe normative rămân scrise doar pe hârtie pentru că de multe ori nu se reuşeşte implementarea acestora din cauza termenelor prea scurte. Totodată, spre regretul nostru, populaţia nu este suficient informată despre impactul nesănătos a consumului de produse alimentare. Aici este şi vina producătorilor şi a agenţilor economici deopotrivă, în special, în cazurile în care lipseşte informaţia pe etichetele produselor sau şi mai grav, când aceste informaţii sunt falsificate”, consideră Galina Obreja, specialist al Centrului Naţional de Sănătate Publică. În acest sens, ea susţine că respectarea legislaţiei şi a politicilor comunitare şi naţionale ale statelor membre ale UE în domeniul alimentaţiei, nutriţiei şi a sistemelor de siguranţă a alimentelor va asigura un nivel înalt de protecţie a consumatorilor.
Agenţii economici respectă în proporţie de 50% normele igienice şi standardele sanitare, în particular cele condiţionate de UE, în procesul de comercializare a produselor alimentare, susţine Grigore Porcescu, vice-director al Agenţiei Sanitar Veterinară şi pentru siguranţa produselor de origine animală (ASVSPOA). Agenţia a oferit un termen de patru ani agenţilor economici pentru a-şi ajusta standardele de producere şi comercializare, astfel încât să fie eligibili şi pentru exportul pe piaţa Uniunii Europene, în caz contrar, există riscul ca unele unităţi comerciale să fie suspendate.
„Din 2010, agenţii economici sunt direct responsabili de controlul produsului, din banii proprii. Autorităţile de stat doar verifică dacă aceştia se conformează cerinţelor. Din acest motiv, de multe ori, întâlnim probleme la respectarea trasabilităţii şi condiţiilor de igienă la păstrarea produselor. Potrivit normelor internaţionale, aceştia ar trebui să urmeze strict iluminatul în încăperi, temperatura de păstrare, utilizarea utilajului certificat din punct de vedere alimentar şi neapărat programele speciale de dezinfecţie şi deratizare”, explică Grigore Porcescu.
Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova.
Găsiţi aici prezentările vorbitorilor
http://viitorul.org/newsview.php?l=ro&idc=132&id=3777

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33