Vizualizări: 5022
Participarea administratorului principal al ZEL ”BĂLȚI” la forumul internațional în Berlin, GERMANIA
Balti, 9 Aprilie 2012 — În perioada 2–5 aprilie 2012, în or. Berlin (GERMANIA) s-a desfășurat Forumul Internațional al partenerilor Agenției germane pentru Cooperare Internațională (GIZ) cu genericul „Law Matters: Improving the Legal System in Transition Economies”.
Administrația Zonei Economice Libere ”BĂLȚI” a avut rolul de participant activ al grupului de lucru nr. 1 ”Piața și Legislația”, iar administratorul principal al ZEL ”BĂLȚI”, dl. Marin CIOBANU a ținut o alocațiune cu tema ”Rolul corporațiilor transnaționale în îmbunătățirea climatului investițional”.
Forumul a fost organizat de către Agenția germană pentru Cooperare Internațională (GIZ) și Societatea de cooperare SELLER, sub patronajul Ministerului Dezvoltării și Coperării Economice al Germaniei. La forum au participat cca. 200 persoane, oameni de afaceri din UE şi CSI, parteneri ai GIZ.
Scopul evenimentului a fost identificarea oportunităților de îmbunătățire a legislației statelor cu economia în tranziție și prezentarea exemplelor elocvente de implementare cu succes a unor asemenea acțiuni.
Zona Economică Liberă ”BĂLȚI”
www.zelb.md

Autor: ZONA ECONOMICA LIBERA "BALTI'
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33