Nume
Parola
Vizualizări: 3291
Seminar: Aspecte normative ale procedurilor vamale – condiție iminentă pentru integrarea europeană a businessului
Chisinau, 18 Ianuarie 2012 — În perioada 1 – 2 februarie 2012, în cadrul ediției a XI-a a expoziției naționale ”Fabricat în Moldova”, CCI invită agenții economici să participe la seminarul ”Aspecte normative ale procedurilor vamale – condiție iminentă pentru integrarea europeană a businessului”, care va avea loc la ”Moldexpo” (mun. Chișinău, str. Ghioceilor 1).

Seminarul este organizat de CCI cu suportul proiectului ”DIHK – CEFTA”, pentru a susține mediul de afaceri în vederea extinderii cooperării internaționale în contextul procesului de integrare europeană.
Scopul: preluarea experienței serviciilor vamale europene ce ține de simplificarea și armonizarea procedurilor vamale, familiarizarea participanților cu practicile și cadrul normativ al UE în domeniul vamal, oferirea recomandărilor care să contribuie la minimalizarea riscului în afaceri și optimizarea businessului atunci când sunt perfectate actele vamale.
În cadrul seminarului vor mai fi abordate aspecte referitor la crearea unui model de colaborare eficientă între serviciile vamale, instituțiile de stat și agenții economici, necesitatea informatizării procedurilor vamale, modalitățile de stimulare a relațiilor economice externe în contextul funcționării aeroportului internațional, portului maritim, punctelor de tranzit etc.
Lector: Helmuth Berndt, expert din Germania.
Limba de comunicare: română, germană cu traducere sincron.
La seminar pot participa: juriști, conducători de întreprinderi ce desfășoară activități de comerț exterior, specialiști în domeniul perfectării vamale a încărcăturilor, transportatori, exportatori, importatori, specialiști ai departamentelor de logistică și aprovizionare.
Timpul desfășurării:
1 februarie 2012: 10.00 – 15.00
2 februarie 2012: 10.00 – 15.00
Taxa de participare: 350 lei/persoană
Cererile de participare pot fi transmise până pe data de 27 ianuarie 2012. Pentru a avea acces la seminar, va trebui să prezentați copia bonului de plată.
Informații suplimentare:
Departamentul Economie al CCI:
tel.: (22) 22 – 49 – 83
e-mail: pascal@chamber.md
www.chamber.md