Vizualizări: 5121
„Nondiscriminarea femeilor într-o societate democrată” rezultatele primelor acţiuni
Chisinau, 13 Ianuarie 2012 — 2011 Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică (ICCD) în colaborare cu PNUD Moldova au organizat un şir de acţiuni în cadrul proiectului „Nondiscrimianarea femeilor într-o societate democratică”. Proiectul a fost iniţiat în septembrie 2011 şi durează pînă în martie a.c
Acestea au constat în crearea unor calendare promoţionale, campanii de informare în zona de Nord a Republicii, chestionarea femeilor şomere cu vîrsta cuprinsă între 16-30 de ani din cele 4 raioane implicate în proiect. Informaţia a fost oferită de către Agenţiile Raionale pentru Ocuparea Forţelor de Muncă, cărora le mulţumim foarte mult. La fel în vederea identificării cazurilor de discriminare au fost chestionate femeile internate în cadrul Institutului de Cercetari Ştiinţifice - Centrul Mamei şi Copilului. La moment se lucrează asupra studiului axat pe rezultatele obţinute din chestionare.
În cadrul campaniilor de informare din Orhei, Şoldăneşti, Rezina şi Floreşti au fost distrbuite materiale informative pe marginea acestui subiect. Voluntarii locali, elevi din licee, au mers prin centrele raionale respective şi au informat locuitorii despre acest fenomen.
De asemenea, au fost intervievate o serie de persoane, referitor la discriminarea femeilor în cîmpul muncii. Mulţi dintre cei întrebaţi, au menţionat că se confruntă cu asemenea cazuri. O parte din ei au venit cu soluţii de eradicare a acestei probleme, soluţii precum gruparea femeilor care lucrează la acelaşi loc de muncă şi redactarea unei plîngeri în cazul în care se simt discriminate. Discuţiile în familie dintre soţi, tot pot ameliora într-o oarecare măsură aceste probleme.
În urma acetor acţiuni, un expert juridic independent va analiza cazurile de discriminare.
Activităţile care urmează a fi desfăşurate ulterior se vor axa direct pe identificarea femeilor în angajare în cîmpul muncii, care vor contribui la atingerea unor rezultate concrete.
Iuliana Mămăligă

Autor: Comitetul International pentru Diplomatie Civica
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33