Nume
Parola
Vizualizări: 3708
CCI Invită întreprinzătorii la Reuniunea de Afaceri Moldo-Turcă
Chisinau, 12 Ianuarie 2012 — Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită agenţii economici să participe la Reuniunea de Afaceri Moldo-Turcă, care va avea loc pe data de 13 ianuarie 2012, începând cu orele 9:00, la CCI (mun. Chișinău, bd. Ștefan cel Mare 151, sala de conferințe).

Din componenţa delegaţiei turce vor face parte 8 agenți economici din următoarele domenii de activitate: turism, comercializarea pieselor pentru autovehicule, mobilă de bucătărie şi fabricarea uşilor, construcţie, industria metalurgică şi confecţionarea gardurilor, comercializarea utilajelor de prelucrare, agricultură şi creşterea animalelor.

La reuniune vor participa: Vladimir DIDILICA, vicepreședinte al CCI a Republicii Moldova, Mustafa Y. SEKİN, secretar general al Camerei de Comerț din Gebze, Turcia, Adnan KÖŞKER, primar al or. Gebze, Ali URKAN, consilier comercial al Ambasadei Turciei în Republica Moldova, precum agenţi economici din ambele state.

În cadrul evenimentului vor fi organizate întrevederi bilaterale, oamenii de afaceri având posibilitatea să stabilească direct noi relații de colaborare şi parteneriate de afaceri.

Întreprinzătorii interesați să ia parte la reuniune sunt rugați să completeze formularul de participare și să-l remită la CCI, Direcţia Relaţii Internaţionale, Tel: 23 87 70 Tel./fax: 22-13-91, e-mail: dre@chamber.md, persoana responsabilă: Leontean Inga.
www.chamber.md