Nume
Parola
Vizualizări: 2009
Vizită de afaceri la Rio de Janeiro, Brazilia, 15-22 februarie 2012
Chisinau, 23 Decembrie 2011 — Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova invită agenţii economici să participe la o vizită de afaceri în Brazilia, Rio de Janeiro, în perioada 15 - 22 februarie 2012. Vă propunem să descoperiţi Brazilia ca partener de afaceri – o ţară cu un potenţial economic enorm, a IV-a din lume după consumul de vin, cu o valoare a importului de produse cerealiere ce depăşeşte 6 miliarde de dolari anual şi un regim accesibil al importurilor. Perioada deplasării de afaceri coincide cu începerea Carnavalului de la Rio, unde oamenii de afaceri străini se adună în mod tradiţional, într-o atmosferă de sărbătoare, pentru a soluţiona aspecte legate de business.

Programul deplasării este consistent, incluzând întâlniri cu reprezentanţii mediului de afaceri brazilian, vizitarea unei întreprinderi locale sau a unei zone economice libere, pentru a lua cunoștință cu funcţionarea şi specificul mecanismului de afaceri brazilian. De asemenea, deplasarea include un program adiţional cu vizitarea celor mai reprezentative locaţii din Rio de Janeiro (statuia Mântuitorului – cea de a 7-a minune a lumii şi simbol al oraşului, o mini croazieră pe insulele tropicale, precum şi participarea la renumitul Carnaval de la Rio).
Întreprinzătorii interesaţi să participe la vizita de afaceri în Rio de Janeiro, sunt rugați să depună o cerere în scris la Direcţia Târguri şi Expoziţii a CCI a RM, în care să indice: numele, prenumele, data naşterii şi datele din paşaport ale participantului, funcţia, denumirea juridică a întreprinderii, adresa, telefon, fax, e-mail, domeniul de activitate, domeniul de interes, rezervarea camerelor la hotel (SNG, DBL), telefoane de contact.
Informaţii suplimentare:

Direcţia Târguri şi Expoziţii a Camerei de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova
tel: 21-07-25, 23-84-10,
e-mail: fair@chamber.md.
www.chamber.md