Nume
Parola
Vizualizări: 5603
„Moldova Eco-Energetică”, eveniment de promovare a energiei regenerabile şi a eficienţei energetice | prima ediție
Chișinău, 8 Decembrie 2011 — Ministerul Economiei (ME) şi Agenţia pentru Eficienţă Energetică (AEE) au organizat miercuri, 7 decembrie a.c., PRIMA EDIȚIE a evenimentului de promovare a energiei regenerabile şi eficienţei energetice „Moldova Eco-Energetică”.

La eveniment au participat peste 200 de persoane: beneficiarii proiectului, autorităţi publice de resort, companii producătoare şi furnizoare de utilaje pentru încălzire pe bază de biomasă. La deschiderea primei ediții a acestui eveniment au rostit discursuri Preşedintele interimar al Republicii Moldova, Marian LUPU; reprezentantul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, PNUD Moldova, Kaarina IMMONEN; şi şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Dirk SCHUEBEL.

Agenda evenimentului a mai cuprins discursurile ministrului Economiei, Valeriu LAZĂR; directorului AEE, Mihai STRATAN; și directorului adjunct al AEE, Călin NEGURĂ, precum și a expertului Gabriela CREȚU de la Comunitatea Energetică. Vorbitorii s-au referit la progresul către o comunitate energetică durabilă, la lecțiile învățate de Republica Moldova în domeniul eficienței energetice, precum și la Programul Național de Eficiență Energetică. La eveniment a participat și directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord), Ion BODRUG.

În condiţiile scumpirii resurselor energetice tradiţionale, de care Republica Moldova nu dispune şi pe care le importă practic integral, Guvernul Republicii Moldova şi-a asumat angajamentul de a reforma sectorul energetic prin sporirea securităţii energetice, diversificarea surselor de energie, creşterea nivelului de eficienţă energetică şi atragerea de investiţii în domeniu.

Se estimează că până în 2020, aproximativ 20% din balanţa energetică va fi asigurată din surse alternative de energie, iar primii paşi în acest sens au fost întreprinşi în acest an prin alocarea a 25 de milioane de lei din Bugetul de stat pentru programe de sporire a eficienţei energetice în instituţiile publice. În anul 2012, această sumă va creşte pînă la 180 de milioane de lei, fiind creat Fondul pentru eficienţă energetică, iar finanţările vor putea fi accesate şi de mediul de afaceri.

„Moldova Eco-Energetică” este parte a unei ample campanii sociale de promovare a surselor alternative de energie şi a eficienţei energetice, desfăşurată de Guvernul Republicii Moldova, în parteneriat cu Uniunea Europeană şi PNUD Moldova. Acest eveniment se va desfăşura anual şi va promova iniţiativele de succes din domeniul energiei regenerabile şi eficienţei energetice, va sensibiliza opinia publică despre importanţa diversificării surselor energetice şi va motiva partenerii naţionali, locali, sectorul privat, să demareze noi proiecte în domeniu.

Menționăm că ADR Nord și AEE au semnat recent un Memorandum de colaborare. Memorandumul a fost încheiat avînd în vedere obiectivul comun al celor două agenții în domeniul eficienţei energetice şi de valorificare a surselor regenerabile de energie pentru obiective publice.

www.adrnord.md