Vizualizări: 2858
Ultima sesiune a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE”, în Regiunea Nord
Bălți, 29 Noiembrie 2011 — Ultima sesiune, cea de-a șaptea, a Programului de instruire „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR* și UE", desfășurat în cadrul proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Dezvoltare Regională şi Cooperare Transfrontalieră în Republica Moldova", a a avut loc marți, 29 noiembrie a.c., la Bălți.
Programul de instruire a fost organizat de Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) cu suportul financiar oferit de Agenţia de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ) şi realizat de către experţii Centrului Regional de Asistenţă şi Informare a Organizaţiilor Neguvernamentale CONTACT-Bălţi.
La eveniment au participat reprezentanţi ai Autorităţilor Publice Locale de nivelul I și II din Regiunea Nord, reprezentanți ai ONG-urilor, precum și angajați ai ADR Nord. În cadrul ultimei sesiuni, experții CONTACT-Bălți i-au informat pe participanți în privința procedurilor de aplicare a proiectelor la FNDR și fondurile Uniunii Europene. Totodată, organizatorii ultimei sesiuni a Programului de instruire au urmărit să asigure transferul de practici pozitive privind elaborarea conceptelor de proiecte în principalele domenii de finanțare.
„Permiteți-mi, din partea ADR Nord și a directorului Agenției, să vă felicit cu ocazia finalizării cursului de instruire. A fost un curs anume pentru dezvoltarea capacităților dvs. în domeniul elaborării proiectelor. Urmărim scopul ca la următorul apel de propuneri de proiecte din FNDR, dar și în cadrul Programului Operațional Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, care vor avea loc în ianuarie 2012, să avem cît mai multe propuneri de proiecte calitative. Vă dorim multă sănătate, baftă, baftă și iar baftă la toate concursurile de proiecte", a spus, la finalizarea Programului, Constantin BÂNDIU, șeful Secției management proiecte de la ADR Nord, împuternicit temporar cu atribuțiile directorului ADR Nord.
„Vă mulțumesc pentru faptul că, într-adevăr, ați fost foarte deschiși. Această comunicare reușită între noi - nu ne-am simțit învățăcei, dar ne-am simțit colegi cu dvs. - este rezultatul unei foarte bune pregătiri profesioniste a dvs.", a spus vicepreședintele raionului Rîșcani, Galina ZAMURDAC, mulțumindu-le organizatorilor pentru buna desfășurare a sesiunilor de instruire.
Amintim că au fost planificate 7 sesiuni ale Programului de instruire menționat. Prima sesiune (19-21 aprilie a.c.), a doua sesiune (24-26 mai a.c.), a treia sesiune (21-23 iunie a.c), a patra sesiune (19-21 iulie a.c.), a cincea sesiune (21-23 septembrie), a șasea sesiune a Programului de instruire (19-21 ocombrie) au avut loc la Bălți, Edineț și Soroca. Sesiunea a șaptea, ultima, a Programului a început marți, 29 noiembrie, la Bălți, și va continua la Edineț (30 noiembrie) și Soroca (1 decembrie). Potrivit directorului ADR Nord, Ion Bodrug, Programul de instruire va contribui la consolidarea capacităţilor organizaţiilor din Republica Moldova în domeniul dezvoltării regionale, la stabilirea de parteneriate, la identificarea şi dezvoltarea unor proiecte-cheie pentru regiune etc.
PROGRAMUL OPERAȚIONAL COMUN ROMÂNIA-UCRAINA-REPUBLICA MOLDOVA 2007-2013
În prima parte a celei de-a șaptea sesiuni a Programului „Elaborarea proiectelor din fondurile FNDR și UE" a avut loc un seminar de informare privind cel de-al doilea apel de propuneri de proiecte a Programului Operațional Comun Romania-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, organizat de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) din România. Astfel, reprezentați ai Oficiului Secretariatului Tehnic Comun din Iași au oferit celor în jur de 50 de participanți informații cu privire la rezultatele primului apel de propuneri de proiecte, au prezentat caracteristicile generale ale celui de-al doilea apel de propuneri de proiecte, au prezentat cerințele de eligibilitate pentru proiecte etc.
Astfel, MDRT din România, în calitate de Autoritate Comună de Management a Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, solicită propuneri de proiecte pentru Prioritatea 1: Către o economie mai competitivă a zonei de frontieră; Prioritatea 2: Mediul şi pregătirea pentru situaţii de urgenţă şi Prioritatea 3: Promovarea activităţilor People-to-People, în aria eligibilă a programului, proiecte care vor beneficia de asistență financiară din Program.
* FNDR - Fondul Național pentru Dezvoltare Regională
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33