Vizualizări: 3250
INFORMAREA COMUNITĂŢII PRIVIND FENOMENUL DE DISCRIMINARE LA ORHEI
Orhei, 18 Noiembrie 2011 — Pe data de 16 noiembrie 2011, la Orhei a avut loc campania socială „Non-discriminarea femeilor tinere într-o societate democratică”, eveniment organizat de către Comitetul Internaţional pentru Diplomaţie Civică.
Activitatea s-a realizat cu sprijinul voluntarilor locali, aceştia manifestînd interes şi mobilitate. În cadrul campaniei locuitorii oraşului Orhei au fost informaţi despre situaţia privind discriminarea femeilor, le-au fost distribuite calendare informative şi li s-a cerut părerea despre existenţa şi metodele de soluţionare a fenomenului de discriminare în cîmpul muncii.
S-a recunoscut că discriminare există în majoritatea mediilor sociale, susţinînd că motivele constau în subaprecierea femeilor, dar şi în lipsa implicării autorităţilor în vederea soluţionării acestei probleme.
Locuitorii oraşului Orhei au salutat această acţiune şi au manifestat interes pentru organizarea unor evenimente ca seminare, traininguri, mese rotunde la această temă pe viitor.
Astfel de campanii vor avea loc şi în raioanele Rezina şi Floreşti pentru a cunoaşte mai bine specificul acestei probleme în localităţile menţionate.
În cadrul campaniilor sociale, echipa ICCD tinde să sensibilizeze populaţia privind existenţa discriminării de gen şi are ca scop educarea societăţii în vederea diminuării acesteia.
Aducem sincere mulţumiri pentru participare voluntarilor locali (elevii clasei a XI-a, liceul teoretic A. Russo) în special drei Andriana Herea, drei Daniela Matei, dlui Nicolae Banari, dlui Ion Pascaru, dlui Mina Colţun, pentru munca depusă şi interesul manifestat faţă de activitate!!
Această activitate a avut loc în cadrul proiectului “Nondiscriminarea femeilor tinere într-o societate democratică”, graţie sprijinului financiar al Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, în cadrul programului - „Guvernarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului în acţiune: Stimularea Schimbării Drepturilor Omului în Politicile Sociale – 2011".

Autor: Comitetul International pentru Diplomatie Civica
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33