Nume
Parola
Vizualizări: 5903
INVITAŢIE: Lansarea filmului ARTISTUL DISPĂRUT în cadrul campaniei PAVILIONUL FANTOMĂ al Republicii Moldova
Chişinău, 14 Noiembrie 2011 — CE: Lansarea filmului „ARTISTUL DISPĂRUT”

CINE: Centrul pentru Artă Contemporană, Chișinău, Moldova

CAND: 14 noiembrie 2011, ora 18.00

UNDE: Cinematograful Odeon (str. Mihai Eminescu, 55, Chişinău, Moldova)

NOTA: În cadrul evenimentului, va avea loc lansarea oficială a filmului „ARTISTUL DISPĂRUT” de SOULD OUT!!! (Adel Idris, Denis Bartenev), produs de Centrul KSAK în cadrul ATLANTIS'11 și a rețelei HEICO de la Veneția. Evenimentul se desfăşoară în cadrul campaniei PAVILIONUL FANTOMĂ al Republicii Moldova.

IMPORTANT: Intrarea este liberă, vă așteptăm!

Campania reflectă poziția unui număr de instituții și inițiative din sectorul cultural independent, creată ca răspuns la modalitatea de desemnare a participanților la Bienala de la Veneția (ediția 54), pentru a reprezenta Pavilionul Național.

PAVILIONUL FANTOMĂ este un vehicul de promovare a imagini Republicii Moldova pe plan internațional. În cadrul acestei campanii un grup de artiști au elaborat texte, postere, slogane, stickere, cărți poștale, stencil-uri și alte mesaje care sunt expuse și distribuite în spațiul public al Chișinăului pe durata desfășurării Bienalei de Artă Contemporană de la Veneția (4 iunie - 27 noiembrie, 2011). Campania este găzduită de instituțiile implicate în proiect: Centrul KSAK, Teatrul Spălătorie, Galeria Art Hotel si Apartamentul Deschis ( Asociația Oberliht). Detalii referitor la campanie: http://www.art.md/
Campania este organizată de [KSA:K] - Centrul pentru Arta Contemporană în colaborare cu Asociația Oberliht, Asociația Alt Film, Centrul COLISEUM, Teatrul SPĂLĂTORIE, ART PLOSHADKA, KINEMATIX Studio, Casa IMAGO SRL

Pentru contact:

Stefan Rusu - Director de Proiecte/Programe
[ksa:k] - Centrul pentru Artă Contemporană, Chișinău
str. Bănulescu Bodoni 5, Ap-2,
codpostal 2009, Chișinău,
Republica Moldova

www.art.md