Vizualizări: 5704
LIMBA ROMÂNĂ – O NECESITATE STRINGENTĂ DE INTEGRARE SOCIALĂ
Chisinau, 7 Octombrie 2011 — Luni, 10 octombrie, începînd cu ora 10.00, la Centrul Educaţional PRO DIDACTICA (str. Armenească, 13), se va da start unui program de formare pentru profesorii care predau limba română pentru alolingvi la etapa primară.
Această activitate este organizată de Centrul Educaţional PRO DIDACTICA şi se desfăşoară în cadrul Proiectului „Optimizarea predării limbii române în UTA Găgăuzia”, cu sprijinul Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE şi Biroul Federal pentru Afaceri Externe al Germaniei.
Scopul proiectului este de a contribui la o mai bună integrare socială în Republica Moldova a populaţiei şcolare alolingve, prin îmbunătăţirea predării şi învăţării limbii de stat în şcolile din UTA Găgăuzia.
Programul de formare prevede instruirea tuturor cadrelor didactice (aproximativ 116 persoane) care predau limba română pentru alolingvi la etapa primară în şcolile din UTA Găgăuzia. Acesta se va desfăşura în două etape şi va cuprinde perioadele 10 - 14 octombrie şi 30 octombrie – 4 noiembrie 2011.
Participanţii vor fi încadraţi într-un program de formare de 5 zile, unde vor putea dobîndi noi cunoştinţe şi îşi vor putea îmbunătăţi/actualiza competenţele metodologice de predare-învăţare-evaluare a limbii române la etapa primară, în cheia aplicării tehnologiilor educaţionale moderne şi a învăţării centrate pe elev.
În scopul realizării activităţilor din proiect, a fost selectat, prin concurs, un grup de 10 formatori, care au elaborat conceptul programului de formare şi suportul de curs pentru acesta.
După o perioadă de aplicare la clasă a celor însuşite, profesorii se vor întruni în cadrul activităţilor de follow-up pentru împărtăşirea experienţei acumulate şi realizarea schimbului de bune practici. Aceste întruniri profesionale urmează să fie desfăşurate pe 25 noiembrie şi 2 decembrie 2011. La finele proiectului, profesorii vor putea beneficia de certificate de instruire.
Proiectul are o durată de patru luni de zile şi se va încheia pe 15 decembrie 2011.
Implementarea proiectului va contribui la sprijinirea eforturilor Ministerului Educaţiei, în vederea perfecţionării profesionale a cadrelor didactice şi a colaborării dintre acestea, pentru asigurarea îmbunătăţirii calităţii predării limbii române în şcolile din UTA Găgăuzia.
Centrul Educaţional PRO DIDACTICA
Tel. de contact: 54 19 94, 54 25 56

Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33