Vizualizări: 4539
Sunteți tânăr manager? Participați la un program de sporire a calificării, cu stagiu de o lună în Germania!
Chisinau, 19 Septembrie 2011 — Centrul de Formare Continuă al Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei primeşte dosarele de participare la Programul de sporire a calificării managerilor „Moldova-Germania”, ce prevede instruire și o lună de stagiu în Germania.
Programul este destinat tinerilor conducători de la întreprinderile moldoveneşti cu potenţial de export, cu structuri stabile de conducere şi cu personal calificat. Participanţii trebuie să reprezinte întreprinderile mici şi mijlocii care doresc să stabilească sau deţin deja contacte cu parteneri de afaceri din Germania.
Obiectivul de bază al Programului este efectuarea unui stagiu de o lună în Germania, pe durata căruia managerii participă la un şir de traininguri şi seminare practice, vizitează întreprinderi notorii germane, întreprind vizite individuale de afaceri la companii germane cu care ulterior vor devin parteneri de afaceri.
Înainte de plecarea în Germania, fiecare grup de participanți urmează un program de pregătire preventivă, organizat de către Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova, care include 4 traininguri pe următoarele teme: „Comerţ internaţional şi operaţiuni de export-import”, „Training de prezentare”, „Relaţii interculturale” şi „Tehnici de comunicare şi negocieri în afaceri”.
La Program pot participa întreprinderi din toate domeniile economiei naţionale.
Cerințe față de candidați:
• Poziţie de top sau midlle manager la întreprindere;
• Interese comerciale bine determinate faţă de Germania;
• Cunoaşterea limbii engleze;
• Studii superioare finisate şi experienţă de muncă 3 ani;
• Vârsta până la 40 de ani.
Înscrierea candidaţilor la Program se face în rezultatul unui interviu, organizat de o comisie moldo-germană.
Costurile părţii germane a Programului sunt acoperite de Ministerul Economiei şi Tehnologiilor al Germaniei (BMWi). Fiecare participant va primi bursă de circa 600 euro, va fi asigurat cu cazare şi alimentare (dejun şi prânz).
Proiecte similare se desfăşoară în 13 ţări, printre care: Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Kîrgîzstan, Azerbaidjan, China, Vietnam, India, Mongolia.
Programul moldo-german de sporire a calificării managerilor a fost lansat în noiembrie 2008. În total, la el au participat 84 de manageri din Moldova, 9 dintre care se afla acum în Germania.
Nu ezitaţi să completaţi documentele necesare şi să depuneţi dosarul pentru următoarea grupă! Vă aşteptăm!
Contacte:
tel:(22) 23-32-86
e-mail: training@chamber.md
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2287
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33