Nume
Parola
Vizualizări: 2782
Ce politici lingvistice poartă Chişinăul în raport cu Comratul?
7 August 2011 — IDIS „Viitorul” va prezenta luni, 8 august 2011, ora 11:00, studiul „Politicile lingvistice ale Chişinăului în raport cu UTA Găgăuzia”. Evenimentul va avea loc în sala de conferinţe a IDIS „Viitorul”, et. 2, situată pe str. Iacob Hîncu 10/1.

Studiul are în vizor recentul scandal iscat între Chişinău şi Comrat în privinţa notelor nesatisfăcătoare la limba română la examenul de bacalaureat a elevilor din regiune şi admiterea la instituţiile de învăţământ superior. Autorii – Cornel Ciurea şi Ion Tăbârţă – se vor referi şi la efortul moral şi financiar al Chişinăului de promovare a limbii de stat în regiunile în care lipseşte cu desăvârşire acest mediu de comunicare. În cercetarea lor, experţii s-au bazat pe informaţiile oferite de Ministerul Educaţiei, departamentul de profil din Gagauz-Yeri, Academia de Ştiinţe a RM.

Cercetarea „Politicile lingvistice ale Chişinăului în raport cu UTA Găgăuzia”, va fi inclusă în cea de-a cincea ediţie a Raportului IDIS de prevenire a crizelor, produs cu sprijinul financiar al National Endowment for Democracy (NED). Raportul urmează a fi definitivat la începutul lui noiembrie 2011.