Nume
Parola
Vizualizări: 3356
E nevoie de a reorienta cheltuielile publice de la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor la obiective economice pe termen lung
10 Iunie 2011 — Sistemul actual de finanţe publice este ineficient, fiind nevoie de a redefini modul de utilizare a banilor publici. Astfel, 40% din PIB le reprezintă cheltuielile publice, costuri care de foarte multe ori sunt direcţionate către domenii neproductive.

Plata pensiilor, salarizarea bugetarilor şi educaţia împovărează cel mai mult bugetul public. Iată de ce e necesară raţionalizarea aceste cheltuieli, în baza unor priorităţi bine definite. O reorientare a cheltuielilor publice spre obiective economice, în particular spre investiţii publice, ar putea crea premise pentru îmbunătăţirea calităţii creşterii economice. Or, aceasta ar contribui la creşterea veniturilor populaţiei şi la reducerea nivelului sărăciei. Toate aceste reforme, deşi nu sunt populiste şi ar putea costa pe cei care le aplică nişte voturi în minus, vor aduce beneficii pe termen lung.

La aceste concluzii ajunge economistul Alexandru Fala, în lucrarea sa intitulată „Ajustările bugetare – un imperativ al transformării economice”. Lunar, experţii IDIS „Viitorul” vor elabora articole analitice în care vor surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere ale acestora. Acest produs apare cu sprijinul financiar al Fundaţiei Friedrich Ebert.

La acest moment, cea mai mare povară pentru bugetul asigurărilor sociale de stat o reprezintă plata pensiilor, alocările cifrându-se la peste două treimi din cheltuielile sociale pentru 2011. Pentru a reduce această presiune financiară, e nevoie de a creşte vârsta de pensionare, consideră Alexandru Fala de la IDIS „Viitorul”. De asemenea, autorităţile trebuie să încurajeze consolidarea fondurilor private de pensii. Însă, progrese pot fi înregistrate odată cu dezvoltarea pieţei de capital, sector care depinde direct de situaţia economică a ţării, explică economistul.

Un alt sector care trage greu la buzunar este educaţia, sector care are disfuncţii serioase, dar care a început a fi reformat. Asta presupune şi reducere cheltuielilor ca şi pondere din produsul intern brut (PIB). „Dacă numărul de elevi s-a redus de 3 ori în perioada 2009-2010, comparativ cu 2000-2001, atunci numărul de şcoli s-a diminuat doar cu 4%. Totodată, diminuarea numărului de elevi nu a fost asociată cu reducerea necesară a efectivului de cadre didactice şi nedidactice, care sunt insuficient remunerate”.

Salarizarea bugetarilor are la rândul său un cuvânt greu de spus în structura cheltuielilor publice. Persoanele care sunt remunerate din banii publici reprezintă o treime din numărul angajaţilor. Eficienţa redusă a sectorul public, precum şi dimensiunile mari ale acestuia, reprezintă o constrângere pentru dezvoltarea economică, afirmă expertul IDIS Alexandru Fala. În această situaţie, expertul sugerează elaborarea unui nou sistem de remunerare în sectorul public, bazat pe eficienţa şi randamentul angajaţilor.

Totodată, această reformă poate crea anumite costuri sociale, legate de disponibilizarea lucrătorilor salarizaţi din banii publici. Însă, realizarea corectă a reformei, pe termen lung, ar putea contribui la asigurarea unei creşteri economice calitative, în acest mod acoperindu-se costurile suportate.