Vizualizări: 3227
Două treimi din moldoveni ar spune DA integrării europene, dacă s-ar organiza un referendum naţional
5 Aprilie 2011 — Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum cu privire la aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, 62% din moldoveni ar vota pentru această opţiune. Contra ar fi 12% din respondenţi, în timp ce 15% se declară indecişi pe această chestiune. Într-o ţară în care sintagme precum „Uniunea Europeană”, „vector european” abundă discursurile politicienilor, 10% din populaţie afirmă totuşi că nu ştiu ce înseamnă UE. Circa jumătate din cei intervievaţi consideră că informaţia pe care o au despre UE nu este suficientă pentru ei.
Fiecare a treia persoană chestionată crede că Republica Moldova se va integra în Uniunea Europeană în următorii cinci ani. Printre principalele avantaje ale aderării, libera circulaţie a persoanelor a fost menţionată de apr. trei sferturi din populaţie. Fiecare al treilea moldovean crede că ne vom bucura de un regim liberalizat de vize în următorii trei ani, iar altă treime – în cinci ani. Referitor la responsabilitatea de a apropia RM de UE, aceasta este pusă pe seama Guvernului de jumătate din persoanele intervievate. Oamenii au asocieri pozitive faţă de o eventuală aderare, crezând că asta va determina creşterea volumului de investiţii străine, a locurilor de muncă şi o calitate mai bună a drumurilor.
Jumătate din respondenţi cred că politicile naţionale sunt influenţate de Uniunea Europeană şi tot cam atâtea persoane – că de Federaţia Rusă. 44% susţin că Fondul Monetar Internaţional este cel care un cuvânt de spus. Aderarea la NATO, în calitate de opţiune de securitate, este agreată de 18% din populaţie.
Acestea sunt principalele constatări ale sondajului naţional „Uniunea Europeană – marea provocare a Republicii Moldova”, prezentat la 5 aprilie 2011, la IDIS „Viitorul”. Sondajul a fost efectuat de IMAS Marketing şi Sondaje, la iniţiativa şi în colaborare cu IDIS „Viitorul”, pe un eşantion de 1507 persoane, din 112 localităţi, cu vârsta de 18 ani şi mai mult. Datele au fost colectate în perioada 6-27 martie 2011. Eşantionul este reprezentativ pentru populaţia adultă a Republicii Moldova, exclusiv regiunea transnistreană, cu o eroare maximală de ± 2,5%.
Sondajul „Uniunea Europeană – marea provocare a Republicii Moldova” a inclus şi un pachet de întrebări pe încrederea populaţiei în instituţii şi politicieni, dar şi în ziua de mâine. Starea de spirit este una marcată de incertitudine, 43% din respondenţi spunând că lucrurile merg într-o direcţie greşită. Tot cam atâţia, 41%, susţin contrariul, în timp ce la 15% din cei intervievaţi le vine greu să se pronunţe. Cu toate acestea, 65% privesc cu optimism la viitor. Printre factorii care îi îngrijorează cel mai mult pe oameni, se numără: boala, creşterea preţurilor, viitorul copiilor, micşorarea veniturilor şi un război în zonă.
De încrederea cea mai mare a populaţiei, în comparaţie cu alte instituţii, se bucură biserica – 78%. Însă, trei pătrimi din populaţie sunt de părere că biserica nu ar trebui să se implice în politică. Mass-media este cotată cu 69% încredere, urmată fiind de armată, cu 59%. La capitolul raitinguri ale politicienilor, prim-ministrul Vlad Filat este tratat cu încredere de 64% din respondenţi. Acesta este urmat în top de preşedintele interimar al RM, Marian Lupu, cu 53%, de către primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, cu 42% şi de preşedintele PCRM, Vladimir Voronin, cu 41%.
Dacă duminica viitoare s-ar organiza un scrutin parlamentar, s-ar înregistra următorul scor electoral: PCRM – 26,7%, PLDM – 28,6%, PDM – 12,5% şi PL cu MAE – 6,2%, restul formaţiunilor nereuşind să depăşească pragul electoral. Cota indecişilor este de 24%.
Sondajul de opinie prezentat azi continuă tradiţia clădită în ultimii ani de IDIS „Viitorul” de a analiza valorile şi atitudinile respondenţilor în funcţie de interesul lor faţă de viaţa publică, politica externă a Republicii Moldova şi tendinţa de integrare europeană. În 2008, IDIS a publicat un raport naţional pe evaluarea percepţiei publice privind procesul de integrare europeană şi implementarea Planului de Acţiuni RM-UE.

Autor: IDIS Viitorul
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33